Raportat la acelaşi trimestru din anul 2024, PIB în trimestrul II 2025 a consemnat o creştere cu 0,3% pe seria brută şi cu 2,3% pe seria ajustată sezonier, scrie Agerpres.
„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial pentru perioadele anterioare s-a modificat faţă de varianta provizorie (1), publicată în Comunicatul de presă nr. 222 din 5 septembrie 2025, ca urmare a revizuirii datelor pentru perioada 2018 – 2024 şi a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2025”, precizează INS.
Pe seria ajustată sezonier, PIB estimat pentru semestrul I 2025 a fost de 926,920 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,5% faţă de semestrul I 2024.
PIB estimat pentru semestrul I 2025 a fost de 821,829 miliarde lei preţuri curente, pe serie brută, în creştere – în termeni reali – cu 0,3% faţă de semestrul I 2024.
Pentru trimestrul II al anului în curs, Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat a fost de 467,684 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,2% faţă de trimestrul I 2025 şi cu 2,3% faţă de trimestrul II 2024.
Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2025 a fost de 446,487 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,3% faţă de trimestrul II 2024.
În ceea ce priveşte contribuţia categoriilor de resurse şi de utilizări la modificarea PIB, comparativ cu varianta provizorie (1), dinamica PIB nu s-a modificat, iar cea a valorii adăugate brute s-a majorat cu +0,1 puncte procentuale.
Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante între cele două estimări, astfel:
agricultura, silvicultura şi pescuitul de la 0,1% la 0,0% între cele două estimări, iar volumul de activitate a crescut faţă de estimarea anterioară cu +0,1 puncte procentuale (de la 102,5% la 102,6%);
industria nu a contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două variante, iar volumul de activitate a crescut cu +0,1 puncte procentuale (de la 99,8% la 99,9%);
construcţiile de la +0,1% la +0,2% între cele două estimări, iar volumul de activitate a crescut cu +0,1 puncte procentuale faţă de estimarea anterioară (de la 102,8% la 102,9%);
comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hoteluri şi restaurante au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,1%) în cele două estimări, iar volumul de activitate s-a majorat cu +0,2 puncte procentuale (de la 100,4% la 100,6%).
Informaţiile şi comunicaţiile au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,1%) în cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 101,2% la 101,1%), iar intermedierile financiare şi asigurările nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%), volumul de activitate modificându-se faţă de estimarea anterioară cu +0,1 puncte procentuale (de la 99,1% la 99,2%).
Tranzacţiile imobiliare au crescut de la -0,1% la 0,0% între cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu +0,2 puncte procentuale (de la 99,3% la 99,5%), activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport au avut aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,3%), iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (96,9%); administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a schimbat faţă de estimarea anterioară (99,8%).
De asemenea, activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două variante, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (100,7%).
Volumul impozitelor nete pe produs a scăzut cu -0,3 puncte procentuale în varianta provizorie (2) comparativ cu varianta provizorie (1), de la 103,2% la 102,9%, potrivit datelor statistice,
Din punctul de vedere al utilizării PIB, diferenţe semnificative ale contribuţiei la modificarea PIB între cele două estimări au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +0,9% la +0,6%, ca urmare a scăderii volumului său cu -0,3 puncte procentuale de la 101,2% la 100,9%; cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice, de la -0,1% la +0,2%, ca urmare a majorării volumului său cu +3,6 puncte procentuale de la 98,6% la 102,2%; consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, de la -0,2% la -0,5%, ca urmare a scăderii volumului său cu -3,5 puncte procentuale de la 98,8% la 95,3%; formarea brută de capital fix a avut aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,1%), iar volumul de activitate a crescut cu +0,1 puncte procentuale de la 99,7% la 99,8%.
„Produsul Intern Brut s-a revizuit pentru perioada 2018-2022 in vederea implementării cerinţelor Eurostat: îmbunătăţirea estimărilor privind serviciile de intermediere financiară indirect măsurate (SIFIM); îmbunătăţirea estimărilor privind bacşişurile; revizuirea conturilor sectorului instituţional ‘Administraţii publice'”, adaugă reprezentanţii INS.