Pierderile Emporiki Bank România au scăzut anul trecut cu 62%, la 5,1 milioane euro

Emporiki Bank România a avut anul trecut pierderi de 5,1 milioane euro, cu 62% mai mici decât cele din 2010, rezultatele negative din ultimii doi ani fiind determinate de nivelul ridicat al provizioanelor.
Economica.net - mar, 20 mart. 2012, 13:14
Pierderile Emporiki Bank România au scăzut anul trecut cu 62%, la 5,1 milioane euro

„Din cauza căderii pieţei imobiliare am făcut provizioane importante. Dar după ce piaţa îşi va reveni vom recupera aceste fonduri, ceea ce se va vedea în rezultatele viitoare”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Pierre Martin, dircetorul executiv al Emporiki Bank România, Grup Crédit Agricole.

Provizionele băncii se ridică la 22 milioane euro. Banca avea la finele anului trecut active totale de 259 de milioane de euro, în creştere cu 42% faţă de 2009.

În 2010 Emporiki Bank România a avut pierderi de 13,5 milioane euro.

Pentru acest an banca are în plan recuperarea totală a pierderilor, dar activitatea depinde de evoluţia economiei.

„Anul 2012 va fi un an foarte greu, chiar dacă se estimează o creştere economică de 1-1,5%. Trebuie să găsim modalităţi de reducere a costurilor. Lichiditatea este în continuare o problemă, iar costul finanţării este ridicat. Îmi este greu să previzionez ce se va întâmpla în acest an, avem date pentru perioada imediat următoare, dar pentru restul anului este greu de estimat. Noi ne propunem pentru acest an să recuperăm pierderile şi să ajungem pe zero”, a adăugat Martin.

El a arătat că pentru acest an cele mai importante aspecte pentru bancă sunt reducerea costurilor şi adaptabilitatea.

Banca este deţinută de grupul elen Emporiki, controlat de banca franceză Credit Agricole.

Emporiki a acordat în ultimii trei ani credite pe piaţa din România în valoare de 140 de milioane de euro, portofoliul băncii fiind format în părţi egale de companii şi persoane individuale.

„Ponderea persoanelor individuale în portofoliu s-a redus puţin în ultimii ani, dar nu că am vrut acest lucru, ci din cauza condiţiilor pieţei (…) Am investit în economia românească în ultimii doi ani 140 de milioane de euro. Nu este mult, dacă ne raportăm la băncile mari din sistem, dar pentru una de talia noastră este o sumă importantă”, a adăugat Martin.

În ultimii doi ani, acţionarul majoritar al băncii a crescut capitalul băncii cu de 40 milioane euro şi a acordat un credit subordonat de 10 milioane de euro.

„Emporiki Bank România a obţinut rezultate superioare faţă de cele aşteptate, prin implementarea planului de redresare demarat în 2009 şi în contextul în care sistemul bancar românesc a înregistrat o tendinţă de scădere”, au declarat reprezentanţii băncii, adăugând că deşi are un grad ridicat de provizionare Emporiki Bank România înregistrează una din cele mai bune rate de acoperire a creditelor restante din sistemul bancar, respectiv de 79% la sfârşitul anului 2011.

Banca a început în acest an o nouă strategie de comunicare axată pe apartenenţa instituţiei la grupul francez Crédit Agricole. Strategia nu are deocamdată în vedere schimbarea denumirii băncii, operaţiune, care potrivit lui Martin, ar costa prea mult.

Emporiki Bank România funcţionează pe piaţa bancară din România din 1996. Prin intermediul unei reţele de 29 de sucursale, prezente în principalele oraşe din ţară, Emporiki Bank Romania asigură o gamă largă de servicii şi produse bancare pentru persoane fizice, întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi companii.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu un rulaj total de 166,25 de milioane de lei (32,65 de milioane de euro), din......
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...
eToro relansează Tori, asistentul său de investiții pe bază de AI
eToro relansează Tori, asistentul său de investiții pe bază de AI
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi relansarea Tori, asistentul său de investiții bazat ...
Guvernul de la Berlin și-a schimbat semnificativ în jos previziunea privind evoluția economiei germane în 2026 – surse
Guvernul de la Berlin și-a schimbat semnificativ în jos previziunea privind evoluția economiei germane în 2026 – ...
Guvernul Germaniei a înjumătăţit previziunile de creştere pentru 2026 şi de asemenea a înrăutăţit prognoza pentru ...