Pierderile NBG s-au atenuat în trimestrul trei. Creşte însă rata creditelor neperformante

Economica.net
09 11. 2015
photo_1338401377002_1_0_64303500

NBG, cel mai mare creditor elen, a înregistrat în perioada iulie – septembrie 2015 pierderi de 401 milioane de euro (431,8 milioane de dolari), comparativ cu pierderile de 1,62 miliarde de euro în precedentele trei luni.

Conform datelor disponibile la 30 septembrie, rata creditelor neperformante a urcat la 33,8% din totalul portofoliului de împrumuturi, faţă de 31,1% la sfârşitul lunii iunie.

NBG a decis săptămâna trecută să-şi vândă întreaga participaţie deţinută la subsidiara sa profitabilă din Turcia, Finansbank, pentru a-şi acoperi deficitul de capital relevat în urma publicării testelor de stres.

Analiştii estimează că în urma tranzacţiei NBG, care deţine 99,8% din Finansbank, ar putea obţine peste trei miliarde de euro.

Necesarul de capital al băncilor din Grecia se ridică la 14,4 miliarde de euro (15,9 miliarde de dolari), potrivit scenariului negativ al testelor de stres anunţate sâmbătă de Banca Centrală Europeană şi la 4,4 miliarde de euro, conform scenariului de bază. National Bank of Greece are un deficit total de capital de 4,6 miliarde de euro, din care 1,6 miliarde de euro în cazul scenariului de bază.

‘NBG intenţionează să acopere deficitul de capital stabilit conform ambelor scenarii pe cât posibil cu fonduri din sectorul privat şi prin emiterea de acţiuni, având ca obiectiv limitarea ajutorului de stat, care ar majora povara datoriei Greciei’, a afirmat recent directorul general Leonidas Fragiadakis.

NBG intenţionează să-şi majoreze capitalul cu 1,6 miliarde de euro până la sfârşitul lunii şi se aşteaptă să obţină 780 milioane de euro în urma unor ‘debt swaps’ (conversia unor datorii mai vechi în acţiuni sau participaţii la capital). Restul de 2,3 miliarde de euro (potrivit scenariului negativ) va fi acoperit de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) – principalul acţionar al băncilor elene – prin obligaţiuni convertibile contingente (CoCos).

În următoarele zile, NBG va transmite planul privind majorarea capitalului către Mecanismul European de Supervizare Bancară (SSM).

În octombrie 2003, grupul financiar National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deţinând în prezent 99,279% din capitalul social al acesteia. Cu un capital social de peste 700 de milioane de lei şi o reţea naţională de sucursale în majoritatea oraşelor importante ale ţării, Banca Românească are 22 de ani de activitate pe piaţa bancară din România.

Finansbank a contribuit cu 100 milioane de euro (108 milioane de dolari) la profitul NBG din 2014.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.