Pieţele grâului şi porumbului au evoluţii volatile pe fondul crizei ucrainene

Cotaţiile la grâu şi porumb au înregistrat oscilaţii semnificative în ultima lună pe fondul crizei din Ucraina, o regiune cheie pentru piaţa cerealelor, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 16 feb. 2022, 15:27
Pieţele grâului şi porumbului au evoluţii volatile pe fondul crizei ucrainene

Dacă în mod normal este mai puţin volatilă decât bursa sau petrolul, piaţa produselor agricole s-a schimbat radical, scrie Agerpres.

„Este o piaţă care nu cunoaşte nuanţele: fie e război şi atunci creşte, fie e pace şi atunci scade”, observă Gautier Le Molgat, analist la firma franceză de consultanţă Agritel.

Între declaraţiile optimiste de luni ale ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, anunţul mutării ambasadei SUA din Ucraina, urmat de cel al retragerii unei părţi din trupele ruseşti de la frontieră marţi, evoluţiile din jurul crizei ucrainene au dat peste cap de trei ori piaţa cerealelor în decursul a 24 de ore.

Miza este importantă pentru grâu deoarece, potrivit estimărilor Departamentului american al Agriculturii (USDA), Rusia ar urma să rămână primul exportator mondial şi Ucraina pe locul al patrulea, împreună cele două ţări asigurând aproape o treime din schimburile mondiale (32%).

În ceea ce priveşte porumbul, Ucraina ocupă locul al patrulea în topul exportatorilor şi este responsabilă pentru aproximativ 22%.

Până în prezent, manevrele armatei ruse nu au avut niciun efect asupra exporturilor ruseşti sau ucrainene.

„Dacă vom rămâne într-un conflict îngheţat, volatilitatea va persista iar cele două ţări care vor avea de pierdut vor fi Rusia şi Ucraina. Monedele lor se vor deprecia şi puţini operatori îşi vor asuma riscul de a cumpăra de pe o piaţă fără a avea garanţia livrării”, susţine Gautier Le Molgat.

„Am văzut deja clienţi care au renunţat să mai cumpere ulei de floarea soarelui din Ucraina pentru că aveau întrebări dacă va fi livrat în caz de conflict cu Rusia”, a explicat Alan Suderman, economist la platforma StoneX. Ucraina este primul exportator mondial de ulei de floarea soarelui.

Pe de altă parte, „cu timpul, ar putea fi acceptat ca un risc permanent”, consideră Jon Scheve, de la firma de brokeraj Superior Feed. Potrivit acestuia, peste câteva luni, fără evoluţii majore, cotaţiile ar putea să nu mai includă o primă legată de o posibilă invazie a Ucrainei. Brokerul subliniază, de asemenea, că exporturile de cereale din Ucraina şi Rusia încetinesc în mod tradiţional în luna martie, „deci ar putea să nu mai fie o problemă”.

Analiştii au în vedere însă şi scenariul pesimist. „Dacă vom avea cu adevărat un conflict. Dacă ruşii vor bloca portul Odesa, Ucraina va avea dificultăţi în a exporta. Într-o astfel de situaţie, ne putem imagina că vor fi sancţiuni economice. De asemenea, SUA ar putea decide să interzică comerţul cu grâu rusesc în dolari”, a spus Gautier Le Molgat.

Pe lângă Ucraina, şi probabil Rusia, ţările cele mai afectate într-o astfel de situaţie ar fi în primul rând clienţii lor, adică Egiptul, Turcia, Indonezia sau Marocul, constrânse să găsească în altă parte grâu, fără îndoială mai scump.

Uniunea Europeană, SUA sau Australia, ceilalţi mari actori de pe piaţa cerealelor, ar fi principalii beneficiari ai acestei situaţii.

Însă investitorii sunt atraşi de incertitudinea şi volatilitatea excepţională înregistrată în prezent de pieţele de produse agricole. Astfel, la începutul acestei luni, proporţia investitorilor care au pariat pe scăderea preţului grâului a atins un nivel fără precedent în ultimele 18 luni. În ultimele zile, firma Teucrium, care gestionează fonduri indexate pe pieţele agricole, a înregistrat intrări de fonduri din partea investitorilor interesaţi de creşterea cotaţiilor la grâu, a explicat directorul firmei Jake Hanley.

Te-ar mai putea interesa și
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei, mai mare cu 14% faţă de 2024, a anunţat......
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Compania croată Janaf, care operează conducta petrolieră Adria, a respins vineri cererea companiei petroliere ungare MOL ...
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat digital, dar caută simplitate în experiență”
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat ...
Samsung a lansat, pe 25 februarie, noua serie Galaxy S26, consolidându-și poziția în segmentul premium al pieței de ...
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung a anunţat vineri închiderea graduală, până în luna mai, a unei ...