Pistol încărcat, găsit în toaleta unei benzinării de pe A1

Economica.net
13 01. 2012

Primele cercetări arată că angajatul firmei de transport valori care se deplasa împreună cu alţi colegi, dinspre Piteşti spre Bucureşti a oprit maşina la benzinaria de pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 49, uitând pistolul cu şase gloanţe în toaletă.

Ulterior, angajatul a sesizat lipsa pistolului, iar conducerea firmei a contactat conducerea benzinăriei reclamând lipsa armei.

„Pistolul a fost ridicat de la faţa locului, iar angajatului firmei de transport valori cu sediul în Bucureşti i s-a întocmit dosar penal pentru neglijenţă în serviciu. El a uitat arma în toaletă, iar cercetările noastre la faţa locului arată că nu este un pistol TT calibru 7,56 milimetri, ci un pistol Makarov, marca 9 milimetri, cu şase gloanţe în încărcător”, a declarat şeful Poliţiei oraşului Găeşti, comisar şef Alexandru Iorga, citat de MEDIAFAX.