Pivniceru anunţă amânarea Codului de procedură civilă

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a anunţat, marţi, că intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă se va amâna de la 1 februarie la 1 iulie, pentru ca sistemul judiciar să fie operaţional.
Economica.net - mar, 22 ian. 2013, 12:44
Pivniceru anunţă amânarea Codului de procedură civilă

„Sunt mari discuţii (pentru amânarea Codului de procedură civilă, n.r.), pentru că legea privind degrevarea instanţelor care ar fi permis intrarea în vigoare a Codului de la 1 februarie este în Parlament, retrimisă de preşedinte. Retrimiterea a fost făcută pe o chetiune de procedură parlamentară care viza Camera care ar fi trebuit să fie sesizată (…) Luând în calcul acest periplu parlamentar, soluţia cea mai bună ar fi amânarea intrării în vigoare a Codului, pentru ca sistemul să fie operaţional”, a spus Mona Pivniceru.

Ministrul Justiţiei a spus că data până la care se amână intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă ar fi 1 iulie.

În 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare noul Cod civil, iar noul Cod de procedură civilă era propus să intre de la 1 iunie 2012, fiind amânat oficial apoi pentru 1 septembrie 2012, după care s-a decis ca termen 1 februarie 2013.

În noiembrie 2012, preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului Legea privind degrevarea instanţelor judecătoreşti, menţionând că Senatul a fost prima Cameră sesizată, ceea ce este contrar Constituţiei pentru astfel de legi, el cerând ca la reexaminare Senatul să fie Cameră decizională.

„Legea supusă reexaminării are ca obiect de reglementare măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Procedura de adoptare a acestei legi de către autoritatea legislativă contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în Titlul III, Capitolul I, Secţiunea a 3-a «Legiferarea»”, se arăta în cererea de reexaminare trimisă de preşedintele Traian Băsescu preşedintelui Senatului.

Şeful statului menţiona că Legea trimisă spre promulgare stabileşte norme de competenţă de judecată ce conduc la degrevarea instanţelor judecătoreşti şi la o mai bună funcţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„Aşadar, reglementările privind organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti trebuiau să fie adoptate cu respectarea principiului specializării Camerelor. În acest caz, conform Articolului 73 alin. (3) lit. l) coroborat cu Articolul 75 alin. (1) din Constituţia României, legea transmisă spre promulgare, ce priveşte organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, este de competenţa Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată. Contrar dispoziţiilor constituţionale în materie de partajare de competenţă a Camerelor, prima Cameră sesizată în procedura de dezbatere şi adoptare a legii a fost Senatul. Stabilirea prin legea fundamentală a ordinii de sesizare a Camerelor, în acest caz este relevantă, nu doar prin prisma succesiunii a două dezbateri, prima în Camera de reflecţie şi a doua în Camera decizională, ci şi prin cea a acordării votului definitiv. La data de 15 octombrie 2012, Senatul a respins propunerea legislativă. Or, în situaţia în care succesiunea dezbaterilor s-ar fi desfăşurat în ordinea stabilită de Constituţie, legea ar fi trebuit considerată respinsă în baza acestui vot”, scrie preşedintele.

Traian Băsescu aminteşte că în cea de a doua Cameră sesizată, Legea a suferit modificări, cu ocazia dezbaterilor în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor fiind introduse amendamente care se referă la contenciosul administrativ.

„Astfel, prin modificările aduse, Camera Deputaţilor a extins obiectul de reglementare al legii, legiferând şi în domeniul competenţei de soluţionare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale, judeţene sau centrale. Acest aspect reprezintă o modificare semnificativă a legii, ce nu a fost pusă în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. Procedând în acest mod Camera Deputaţilor a fost singura Cameră care a legiferat, ceea ce contravine principiului constituţional al bicameralismului, consacrat de Articolul 61 alin. (2), precum şi dispoziţiilor Articolului 75 alin. (5) din Constituţia României, potrivit căruia în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei camere, legea se întoarce, numai în ceea ce priveşte prevederea respectivă, la Camera care a luat în discuţie legea în cadrul primei dezbateri, care, în temeiul competenţei sale decizionale, decide definitiv”, scria preşedintele.

„Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în sensul reluării procedurii de adoptare cu respectarea principiului bicameralismului şi a dispoziţiilor constituţionale referitoare la competenţele stabilite pentru cele două Camere”, se mai arată în cerere.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română consultă piața pentru achiziția de servicii medicale pentru angajații săi
Poșta Română consultă piața pentru achiziția de servicii medicale pentru angajații săi
Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) a depus în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) procedura de consultare publică pentru achiziţia unei game largi de servicii medicale......
Pentru 60% dintre cititorii români, bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar – studiu
Pentru 60% dintre cititorii români, bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar ...
Bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar, pentru 60% dintre cititori, arată ...
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Partidul Social Democrat va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria ...
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea” de bitcoin a avut loc săptămâna trecută ...