Pivniceru: Sistemul judiciar este pregătit pentru intrarea în vigoare a noul Cod de procedură civilă

Mona Pivniceru a declarat, în faţa membrilor Comisiilor parlamentare reunite de specialitate, la audierea pentru funcţia de ministru al Justiţiei, că sistemul judiciar este pregătit pentru intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă la 1 februarie 2013, însă vor fi suspendate unele prevederi.
Economica.net - vin, 21 dec. 2012, 15:39
Pivniceru: Sistemul judiciar este pregătit pentru intrarea în vigoare a noul Cod de procedură civilă

Mona Pivniceru a explicat că vor fi suspendate unele texte din Codul de procedură civilă (Cpc) până în 2016, când vor fi suficienţi judecători şi grefieri, potrivit schemelor de personal.

Pivniceru a dat exemplu instituţia administrării probelor în Camerele de consiliu ce va fi suspendată, întrucât „70 la sută din sistemul judiciar nu au în dotarea infrastructurii aceste camere de consiliu” şi până în 2016 acestea vor fi operaţionale. „Dar până atunci această dispoziţie nu se va aplica”, a punctat Pivniceru.

Totodată, Mona Pivniceru a spus că o altă dispoziţie importantă ce va fi suspendată este cea de pregătire a dosarului în căile de atac. „După acest nou cod, ar trebui să pregătească instanţa care a judecat cauza, ceea ce ar însemna ca judecătoriile sau tribunalele, cu volum mare de activitate, să preia în plus 30 la sută din activitate. (…) După ce vom avea judecătorii şi grefierii corespunzători schemelor şi numărului de dosare de judecată, va intra în vigoare această dispoziţie”, a explicat Pivniceru.

Mona Pivniceru a declarat presei după audieri că noul Cod de procedură civilă va intra în vigoare „la data la care deja a fost amânat”, respectiv la 1 februarie 2013.

„În 2014, estimăm ca Legea de punere în aplicare aplicare a Codului de procedură penală şi celelalte trei legi speciale (privind executarea pedepselor, funcţionarea sistemului de probaţiune şi măsurile privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal-n.r.) să fie adoptate, aşa încât, împreună cu Codul penal, care este deja adoptat dar are data de intrare în vigoare 1 februarie 2014, să primească aceeaşi dată, şi tot pachetul de reformă penală să intre în vigoare la acea dată”, a afirmat noul ministru al Justiţiei.

Executivul a propus, în programul său de guvernare pe 2013-2016, implementarea noilor Coduri ca obiectiv fundamental. „Aplicarea din anul 2013 a noului Cod de procedură civilă şi din anul 2014 a noului Cod penal şi respectiv a noului Cod de procedură penală, precum şi corelarea legislaţiei specifice, mai ales în materie penală, în ce priveşte executarea pedepselor privative de libertate şi a pedepselor neprivative de libertate”, constituie unul din obiectivele noului Executiv”.

În 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare noul Cod civil, iar noul Cod de procedură civilă era propus să intre de la 1 iunie 2012, fiind amânat oficial apoi pentru 1 septembrie 2012, după care s-a decis ca termen 1 februarie 2013.

În cadrul audierilor pentru funcţia de ministru, Pivniceru a invocat membrilor comisiilor de specialitate argumente ale Uniunii Naţionale a Judecătorilor care afirma, în martie 2012, că pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă la 1 iunie, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi Parlament trebuie să ia măsuri cu termene ferme, printre care şi o suplimentare a personalului, mai ales la nivelul tribunalelor.

UNJR susţinea că intrarea în vigoare a noului Cod va determina o mutare semnificativă de competenţă de la judecătorii la tribunale, ceea ce ar presupune o mutare parţială a posturilor vacante de la judecătorii la tribunale. Mai mult, noul Cod va impune o regândire a circuitului dosarelor în instanţă, a atribuţiilor ce revin compartimentelor auxiliare ale instanţelor, în special celor care deservesc direct publicul, aşa cum este compartimentul de arhivă. În acest sens, pentru a se evita bulversarea activităţii în instanţe, trebuia modificată de îndată legislaţia secundară, respectiv Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

UNJR arăta că, potrivit studiilor de impact, pentru aplicarea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă, este necesară o suplimentare substanţială a schemelor de personal, mai ales la nivelul tribunalelor, precum şi de logistică şi de resurse materiale şi financiare. În plus, noile norme impun modificări în sistemul informatic, precum şi noi formulare pentru citaţii şi celelalte acte procedurale.

Membri ai comisiilor parlamentare de specialitate i-au dat asigurări Monei Pivniceru că o vor susţine, inclusiv din punct de vedere financiar, pentru implementarea Codurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Proiect de OUG pentru drepturile de autor şi drepturile conexe
Proiect de OUG pentru drepturile de autor şi drepturile conexe
Ministerul Culturii a înscris pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de vineri proiectul de ordonanţă de urgenţă care urmează să alinieze legislaţia naţională privind drepturile de autor......
Trump, The Peacemaker – Acord de pace între RD Congo şi Rwanda
Trump, The Peacemaker – Acord de pace între RD Congo şi Rwanda
Preşedintele american Donald Trump a prezidat joi, la Washington, ceremonia de semnare a unui acord de pace cu omologii ...
Strategia privind inovarea în sectorul public, modificări la Codul Fiscal, măsuri de implementare a PNRR – pe ordinea ședinței de Guvern
Strategia privind inovarea în sectorul public, modificări la Codul Fiscal, măsuri de implementare a PNRR – pe ordinea ...
Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de vineri aprobarea Strategiei naţionale privind inovarea în sectorul public ...
Cea mai puternică stație de încărcare pentru mașini electrice din Europa de Est, pusă în funcțiune la Pitești
Cea mai puternică stație de încărcare pentru mașini electrice din Europa de Est, pusă în funcțiune la Pitești
Așa cum ați aflat deja de la Economica.net, Eldrive tocmai a inaugurat la Pitești prima stație de încărcare pentru ...