1EUR = 4.7794 RON | Bucureşti 5 º

Finanţe şi bănci

Plafon de garantare de 700 de milioane de lei în 2019 pentru programul IMM Invest România

Autorităţile propun un plafon de garantare de 700 de milioane de lei în 2019 pentru Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM Invest România, iar, în funcţie de evoluţia programului sumele, ar putea fi suplimentate, potrivit unui proiect de hotărâre publicat de Ministerul Finanţelor, citat de Agerpres

09 aug, 2019 | Agerpres

"Pentru stabilirea plafonului de garantare pentru anul 2019, în urma consultării Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A - IFN, propunem o valoare de 700.000.000 lei, urmând ca în funcţie de evoluţia programului şi de încadrarea în limita totală anuală de îndatorare, să se revină cu o propunere de suplimentare a acestuia pe parcursul anului 2019. Apreciem că soluţia de a aloca pentru anul 2019 un plafon iniţial de 700.000.000 lei va oferi premise confortabile pentru satisfacerea nivelului cererii estimate şi se circumscrie obiectivului de a conferi stabilitate şi predictibilitate programului, atât în ceea ce priveşte activitatea instituţiilor de credit, care ar putea să dimensioneze corect volumul angajamentelor de creditare pe care şi le pot asuma pe parcursul anului, cât şi a potenţialilor beneficiari de tip IMM", se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Costul creditelor care vor fi acordate în cadrul programului IMM Invest România este compus din ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă care variază în funcţie de cât reprezintă garanţia statului. Astfel, marja este de maximum 2% pe an, dacă împrumutul este garantat de stat în proporţie de 80%, şi de maximum 2,5% pe an pentru creditele garantate de stat în proporţie de 50%. Marja include nivelul total al comisioanelor percepute de către instituţia de credit în toate etapele creditării dar nu include prima unică de garantare şi taxele aferente operaţiunilor conexe activităţii de finanţare (taxe notariale, costurile legate de evaluarea şi înregistrarea garanţiilor etc.).

Prima unică de garantare este compusă din comisionul de risc datorat de beneficiar către Ministerul Finanţelor Publice, care se achită o singură dată la acordarea/majorarea/prelungirea garanţiei, pentru toată perioada de valabilitate a garanţiei de stat şi comisionul de administrare datorat anual FNGCIMM de către beneficiarul programului, comision care se calculează la soldul finanţării garantate şi care se plăteşte prin intermediul instituţiei de credit. Nivelul primei unice de garantare se stabileşte prin ordin al ministrului Finanţelor Publice.

În situaţia în care proiectul de investiţii include o componentă de inovare, pentru a beneficia de procentul de garantare de 80% pentru un credit cu o valoare maximă de 1,25 milioane lei beneficiarul va da o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că suma alocată activităţii de inovare reprezintă cel puţin 10% din valoarea totală a investiţiei pentru care este solicitat creditul de investiţii.

Beneficiarul trebuie să prezinte instituţiei de credit garanţii colaterale care, împreună cu garanţia de stat acordată prin program şi ipoteca legală imobiliară şi/sau mobiliară asupra activelor finanţate din credit în cazul creditelor de investiţii, acoperă în proporţie de cel puţin 100% valoarea finanţării.

Beneficiarul creditului are obligaţia de a asigura bunurile mobile/imobile admise pentru garantarea creditului, inclusiv activele garantate din credit pentru toate riscurile pe întreaga perioadă de valabilitate a garanţiei şi de a cesiona poliţele de asigurare în favoarea instituţiei de credit şi statului român, proporţional cu procentul de garantare.

Pe de altă parte, instituţiile de credit au obligaţia de a menţine condiţiile de creditare pe toată durata de derulare a creditelor acordate şi de a verifica destinaţia utilizării creditelor de investiţii pe faze de execuţie, conform proiectului de investiţii.

Programul IMM Invest România a fost aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017.

Programul constă în acordarea de garanţii de stat pentru un singur credit pentru realizarea de investiţii garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 80% din valoarea finanţării pentru proiecte de dezvoltare/înfiinţare centre de agrement, proiecte de investiţii în activităţi de producţie, servicii şi inovare, exclusiv dobânzile, comisioanele şi speze bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă a finanţării garantate de către stat este de 1,25 milioane lei.

De asemenea, pot fi acordate garanţii de stat pentru unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiţii şi/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi speze bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilităţi este de 10 milioane lei, iar valoarea maximă a fiecărei finanţări acordate unui beneficiar nu poate depăşi 5 milioane lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv 10 milioane lei pentru creditele de investiţii.

Durata maximă a finanţărilor este de 120 de luni, în cazul creditelor pentru investiţii, şi de 24 de luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru, cu posibilitatea prelungirii liniilor de credit cu maximum 24 de luni.

Creditele vor fi garantate în numele şi contul statului de către Fondul Naţional pentru Credite Mici şi Mijlocii, iar plafonul garanţiilor de stat se stabileşte anual prin Hotărâre a Guvernului.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO