Plafonarea adaosului comercial la toate produsele procesate în România este o măsură nejustificată şi păgubitoare – Romalimenta

O eventuală extindere a plafonării adaosului comercial pentru toate produsele este o măsură nejustificată şi extrem de păgubitoare şi nu există niciun argument viabil care să o fundamenteze, consideră Federaţia Romalimenta.
AGERPRES - lun, 21 oct. 2024, 08:53
Plafonarea adaosului comercial la toate produsele procesate în România este o măsură nejustificată şi păgubitoare - Romalimenta

„Aşa cum am arătat în repetate rânduri, intervenţia statului în piaţă este, uneori, un rău necesar, cu condiţia ca ea să aibă un caracter excepţional şi limitat în timp şi ca arie, ceea ce nu este cazul acum: ce s-a dorit pentru 3 luni a ajuns deja la un an şi jumătate, iar de la 14 produse ajungem la toate, şi fără niciun termen! Considerăm, şi o spunem din nou, că măsura este nejustificată şi extrem de păgubitoare, nu există niciun argument viabil care să o fundamenteze, astfel încât cerem reintrarea în normalul economiei de piaţă – cel mai bun mecanism cunoscut până în prezent de reglare a producţiei, stocurilor, preţurilor, de răsplătire a eficienţei şi corectitudinii, în beneficiul atât al producătorilor, cât şi al consumatorilor”, se arată într-un comunicat al Federaţiei.

În context, organizaţia precizează că a înţeles necesitatea măsurii în vara anului trecut, justificată de calmarea inflaţiei alimentare şi atenuarea efectelor ei asupra populaţiei. Potrivit sursei citate, statul trebuie să regleze tensiuni existente în piaţă la un moment dat, însă astfel de măsuri trebuie aplicate pe termen limitat, scrie Agerpres.

„Federaţia Romalimenta a înţeles imperativul verii 2023 – calmarea inflaţiei alimentare şi atenuarea efectelor ei asupra populaţiei, participând activ la finisarea mecanismelor instituite prin OUG 67 si abţinându-se de la orice comentarii contestatare, indiferent de canalul de comunicare. Suntem conştienţi că există situaţii excepţionale când, in extremis, se impune ca statul să regleze înţelept tensiuni extreme din piaţă şi, ca atare, am înţeles cu toţii că, timp de 3 luni, putem suporta decent constrângerile OUG 67. Între timp, însă, am asistat la prelungirea şi extinderea măsurilor, iar acum se vorbeşte apăsat despre generalizarea şi, practic, eternizarea plafonării, încât ne întrebăm dacă în Constituţie mai e scris că avem economie liberă de piaţă?”, se precizează în comunicatul Federaţiei.

Mai mult, Federaţia patronală din industria alimentară subliniază că o astfel nu a fost aplicată de niciun stat UE, deşi toate s-au confruntat cu creşteri de preţuri în acest sector.

„Dacă, totuşi, plafonarea adaosurilor comerciale este o măsură bună, care nu dăunează nimănui şi face bine tuturor, ne întrebăm: De ce niciun alt stat UE nu a aplicat-o, deşi toate au trecut prin inflaţia alimentară? De ce nu o aplică statul în propriile companii, cele energetice, de exemplu? De ce nu o facem universală, şi în chimie, construcţii, bănci, servicii etc? În concluzie, cerem reintrarea pe traseul normal al economiei de piaţă, pentru că, deşi într-un mediu confuz şi tensionat, nu suntem în stare de război şi, de altfel, nici măcar Ucraina nu se gândeşte la asemenea intervenţii!”, se mai arată în finalul comunicatului.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, că toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial, un proiect de ordonanţă în acest sens urmând să fie lansat în dezbatere în perioada următoare, iar ulterior aprobat în Guvern.

„În prezent, mai avem o discuţie cu retailerii şi cu procesatorii şi probabil în perioada următoare va fi lansat proiectul în dezbatere publică şi ulterior va fi aprobat în Guvern. Nu pot să vă dau un termen exact pentru că trebuie să stea în transparenţă. Sunt anumite proceduri legale, trebuie să luăm aviz de la Consiliul Legislativ, sunt foarte multe avize care trebuie luate pe această ordonanţă. Trebuie să treacă pe la toate ministerele: Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei. Nu pot să vă spun că în data de… Vorbim despre zeci de mii de produse într-adevăr, despre toate produsele procesate în România”, a răspuns ministrul Agriculturii, după ce a fost întrebat când va intra în vigoare ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial la toate produsele româneşti.

Barbu a precizat că proiectul de ordonanţă este finalizat în proporţie de 90%, în prezent fiind nevoie ca retailerii şi procesatorii să mai facă o evaluare pe anumite produse.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...