Plafonarea prețului gazelor, o decizie populistă care favorizează importatorii și furnizorii, și nu consumatorii – Asociaţia Energia Inteligentă

Plafonarea prețului gazelor naturale (alături de prețurile celorlalte utilități), măsură luată recent de Guvern, favorizează importatorii și furnizorii de gaze și afectează consumatorii, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Energia Inteligentă.
Economica.net - lun, 30 mart. 2020, 09:18
Plafonarea prețului gazelor, o decizie populistă care favorizează importatorii și furnizorii, și nu consumatorii – Asociaţia Energia Inteligentă

Mii de consumatori sunt în situația în care riscă din cauza acestei intervenții a statului să achite prețuri mai mari pentru gazele naturale decât dacă prețurile ar fi fost lăsate libere să-și continue trendul de scădere.

”Pe piața de gaze, avem o supraofertă încă de dinainte de apariția pandemiei COVID-19, ceea ce a determinat ca începând cu ianuarie 2020 prețurile să scadă și chiar să scadă accentuat. Cantitatea mare de gaze rămasă în depozite la sfârșitul ciclului de extracție 2020, supraoferta din import, măsurile de a “scumpi” înmagazinarea gazelor pentru ciclul 2020/2021, toate acestea determinau scăderea în continuare a prețului gazelor naturale în următoarele 5-6 luni”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

”Decizia autorităților de plafonare este una populistă, care nu ține cont de aceste realități. Această măsură ar putea modifica trendul actual de scădere accentuată a prețului de pe piața gazelor naturale din România”, a completat Chisăliţă.

Potrivit datelor Asociației Energia Inteligentă, furnizorii de gaze se confruntă cu o scădere vizibilă a cererii de gaze de la declararea stării de urgență (consumul a scăzut în martie 2020 cu 15-20% față de consumul lui martie 2019) sau chiar cu închiderea unor consumatori. De aceea, în ultima vreme renegociază contractele cu prelungirea termenelor de plată și scăderea prețurilor.

Potrivit asociației, autoritățile ar trebui să modifice articolul următor din recenta ordonanță: “În perioada stării de urgență prețul gazelor naturale nu poate fi majorat peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanțe militare, acesta putând fi doar diminuat în funcție de cerere și ofertă” întrucât este lacunar și nu protejează consumatorii finali, așa cum este intenția declarată. Acest articol ar trebui să fie modificat în sensul următor: “prețul gazelor naturale la consumatorul final nu poate fi majorat peste nivelul practicat în contractele existente la data…”.

În această situație, articolul respectiv ar avea o utilitate de prevenire a unei foarte puțin posibile situații de creștere a prețului gazelor naturale în următoarea perioadă, la nivelul consumatorului final.

Asociația Energia Inteligentă reunește profesioniști din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, care militează pentru un preț corect al gazelor naturale și pentru creșterea transparenței în piața de energie din România. Misiunea asociației este de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor de gaze și de energie din țara noastră.

 

Te-ar mai putea interesa și
Răspuns PSD pentru Bolojan la listarea companiilor de stat – Grindeanu: Adevăratul „şobolănism” este să încerci să vinzi Romgaz, CEC, Portul Constanţa
Răspuns PSD pentru Bolojan la listarea companiilor de stat – Grindeanu: Adevăratul „şobolănism” este ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat dur, sâmbătă, intenţia premierului Bolojan de a vinde pe bursă companii naţionale precum Romgaz, CEC, Portul Constanţa, Transgaz, susţinând că......
România a luat 3,5 miliarde de euro de la Washington, investiţii în energie nucleară şi gaze naturale. Unde se duc banii şi ce a obţinut ţara noastră – anunţ de la Guvern
România a luat 3,5 miliarde de euro de la Washington, investiţii în energie nucleară şi gaze naturale. Unde se duc banii ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă investiţii de aproximativ 3,5 miliarde de euro în producţia şi transportul ...
Anunţ de la Trump despre OZN-uri şi „extratereştri”. O analiză a scos la iveală o serie de „documente interesante”
Anunţ de la Trump despre OZN-uri şi „extratereştri”. O analiză a scos la iveală o serie de „documente ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că analiza făcută de administraţia sa a materialelor legate de ...
Un proiect european de 28 milioane lei pentru digitalizarea Deltei Dunării a fost blocat, cazul merge la DNA – Diana Buzoianu
Un proiect european de 28 milioane lei pentru digitalizarea Deltei Dunării a fost blocat, cazul merge la DNA – Diana ...
Un proiect de 28 de milioane de lei din fonduri europene, destinat digitalizării gestionării permiselor şi proceselor-verbale ...