Plafonarea prețurilor la alimentele de bază în Ungaria a intrat în vigoare începând de astăzi

Măsurile anunţate de premierul ungar Viktor Orban, vizând plafonarea marjei de profit a comercianţilor la o serie de alimente de bază, au intrat luni în vigoare, în contextul în care Ungaria a înregistrat cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană, ceea ce ar putea să îi afecteze şansele lui Orban la alegerile din 2026, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 17 mart. 2025, 16:23
Plafonarea prețurilor la alimentele de bază în Ungaria a intrat în vigoare începând de astăzi

Datele publicate săptămâna trecută arată că preţurile la alimente în Ungaria au crescut cu 7,1% în ritm anual în luna februarie iar rata anuală a inflaţiei a fost de 5,7%, cel mai ridicat nivel din UE, unde media inflaţiei a fost de 2,8%.

Afectat de relansarea inflaţiei şi perspectiva unei reveniri modeste a economiei, Orban a anunţat reduceri mari de taxe pentru mame şi limitarea adaosului comercial la maximum 10% din preţul angro pentru 30 de alimente de bază.

„Dacă Guvernul va vedea că lanţurile de retail nu respectă reglementarea, o vom extinde la toate categoriile de alimente! De asemenea, Guvernul este pregătit să reintroducă preţurile reglementare, în ultimă instanţă”, a anunţat Ministerul ungar al Economiei.

Cu prilejul precedentei explozii a inflaţiei, preţurile la alimente au crescut până la media din UE în perioada 2022-23 iar Guvernul de la Budapesta a impus şi atunci plafoane de preţuri, arată un studiu al Băncii Centrale. Instituţia susţine că avansul anterior al preţurilor a fost provocat, în parte, de productivitatea scăzută şi intensitatea energetică mare în industria alimentară, factori care au persistat şi după ce inflaţia a început să scadă.

Precedenta mutare de a plafona preţurile la alimente a avut consecinţe nedorite, în condiţiile în care companiile şi-au recuperat pierderile prin majorarea preţurilor la alte produse, a precizat Banca Naţională a Ungariei.

Asociaţia retailerilor ungari (OKSZ) susţine că cele mai recente măsuri ar putea diminua inflaţia produselor alimentare cu 1-2 puncte procentuale, dacă nu vor exista alte majorări de preţuri de-a lungul lanţului de aprovizionare.

Economistul ING, Peter Virovacz, spune că inflaţia ar putea atinge un vârf de 6,5% în luna octombrie, în timp ce inflaţia medie va creşte până la 5,6%. Asta ar spori şansele ca Ungaria să înregistreze cea mai mare inflaţie din UE, pentru a doua oară în ultimii trei ani.

Însă miza ar putea fi una importantă pentru premierul Orban, spune Virovacz. Acesta a făcut aluzie la alegerile de anul trecut din SUA, câştigate de Donald Trump pe fondul frustrării alegătorilor cu privire la inflaţia persistentă. La alegerile parlamentare din 2026, Orban ar urma să se confrunte cu o competiţie acerbă din partea rivalului din opoziţie, care creşte în sondaje.

Analiştii de la Wood & Company spun că relansarea inflaţiei în Ungaria ar putea testa şi plafonul acceptat de Banca Naţională a Ungariei sub noul guvernator Mihaly Varga, deoarece aceste creşteri ar afecta marja de manevră a instituţiei monetare când vine vorba de reducerea dobânzilor.

„Am văzut o creştere brutală a preţurilor şi, din câte văd, preţurile continuă să crească. Este o tensiune enormă peste tot”, spune Peter Hegedus, în timp ce îşi cumpără alimente la o piaţă din Budapesta.

Te-ar mai putea interesa și
Azerii de la SOCAR vor să ajungă la 100 de benzinării în România anul viitor
Azerii de la SOCAR vor să ajungă la 100 de benzinării în România anul viitor
SOCAR Petroleum, filiala din România a companiei de stat State Oil Company of the Republic of Azerbaijan, și-a extins rețeaua la 88 de benzinării după deschiderea a 14 stații noi în 2025.......
Dispar 30.000 de posturi din învățământ? Ce spune Ministerul Educației
Dispar 30.000 de posturi din învățământ? Ce spune Ministerul Educației
Ministerul Educaţiei precizează că informaţia vehiculată în spaţiul public privind dispariţia a aproximativ 30.000 ...
SUA promit două miliarde de dolari pentru finanţarea ajutorului umanitar al ONU
SUA promit două miliarde de dolari pentru finanţarea ajutorului umanitar al ONU
Statele Unite s-au angajat să contribuie cu 2 miliarde de dolari la finanţarea ajutorului umanitar acordat de Naţiunile ...
Drum Expres Suceava – Siret: CNAIR anunță lansarea licitației pentru construire
Drum Expres Suceava – Siret: CNAIR anunță lansarea licitației pentru construire
Se lansează licitația pentru Drumul Expres Suceava - Siret, anunță luni Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.