Plan european privind locuinţe la preţuri accesibile, prezentat la Bruxelles

Comisia Europeană a abordat una dintre cele mai presante nevoi ale cetăţenilor europeni: accesul la locuinţe accesibile, durabile şi de bună calitate, prin primul "Plan european privind locuinţele la preţuri accesibile" prezentat marţi, informează un comunicat de presă al executivului comunitar citat de Agerpres.
AGERPRES
Economica.net -
mar, 16 dec. 2025, 17:36
Plan european privind locuinţe la preţuri accesibile, prezentat la Bruxelles

Cu o creştere medie a preţurilor locuinţelor cu peste 60 % şi a chiriilor cu peste 20 % în ultimii zece ani, milioane de europeni se străduiesc să îşi găsească o locuinţă pe care să şi-o poată permite. Afectând mobilitatea forţei de muncă, accesul la educaţie şi formarea familiei, criza locuinţelor afectează atât competitivitatea economiei UE, cât şi coeziunea noastră socială.

Prin urmare, Comisia va sprijini statele membre, regiunile şi oraşele prin luarea de măsuri atunci când acest lucru poate aduce valoare adăugată la nivelul UE. Acest plan se axează pe creşterea ofertei de locuinţe, pe stimularea investiţiilor şi a reformelor, pe abordarea problemei închirierilor pe termen scurt în zonele aflate în dificultate locativă şi pe sprijinirea persoanelor celor mai afectate.

„Acest plan stabileşte acţiuni concrete pentru a face locuinţele mai accesibile ca preţ prin declanşarea de investiţii, reglementarea închirierilor pe termen scurt, reducerea birocraţiei şi sprijinirea persoanelor celor mai afectate din societatea noastră. Locuinţa nu este doar o marfă. Este un drept fundamental. Trebuie să mobilizăm fiecare euro şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că în Europa toată lumea îşi poate permite un loc decent pe care să îl numească acasă”, a declarat Comisarul pentru energie şi locuinţe, Dan Jorgensen.

Planul propune măsuri pentru un sector al construcţiilor şi renovărilor mai productiv şi mai inovator, care vor aborda neconcordanţa dintre cererea şi oferta de locuinţe prin intermediul Strategiei europene pentru construcţia de locuinţe. Pachetul include, de asemenea, o comunicare şi o recomandare a Consiliului privind noul Bauhaus european (NBE). Ca factor favorizant al tranziţiei curate, al inovării şi al bioeconomiei, NBE sprijină proiecte durabile, accesibile ca preţ şi de înaltă calitate – în principal în mediul construit.

Normele revizuite ale UE privind ajutoarele de stat vor facilita sprijinul financiar acordat de statele membre pentru locuinţe la preţuri accesibile, precum şi pentru locuinţe sociale. Comisia va colabora cu autorităţile naţionale, regionale şi locale pentru a simplifica normele şi procedurile care restricţionează oferta de locuinţe, cu un accent deosebit pe planificare şi autorizare. O nouă iniţiativă legislativă privind închirierile pe termen scurt va sprijini zonele aflate sub stres locativ.

Până în prezent, Comisia a mobilizat investiţii semnificative – 43 de miliarde euro – în locuinţe şi va continua să facă acest lucru în cadrul următorului buget pe termen lung al UE. De asemenea, Comisia dezvoltă o nouă platformă paneuropeană de investiţii în cooperare cu Banca Europeană de Investiţii, cu băncile naţionale şi regionale de promovare şi cu alte instituţii financiare internaţionale.

Prin abordarea cauzelor subiacente ale crizei într-un mod cuprinzător, acest plan va fi deosebit de benefic pentru cei mai afectaţi: tineri, studenţi, lucrători esenţiali, persoane cu venituri mici şi alte grupuri defavorizate. Comisia va mobiliza noi investiţii în locuinţele studenţeşti şi sociale şi va ajuta statele membre să pună în aplicare soluţii mai bune pentru persoanele fără adăpost, pe baza principiilor „locuinţa pe primul loc”.

Planul european pentru locuinţe la preţuri accesibile este primul pas pentru a sprijini statele membre să ofere locuinţe mai accesibile, mai durabile şi de calitate în întreaga Europă. Comisia se va concentra acum pe punerea în aplicare. O nouă Alianţă europeană pentru locuinţe între statele membre, oraşe, regiuni, instituţiile UE, furnizorii şi asociaţiile de locuinţe, partenerii sociali, industrie şi societatea civilă va impulsiona punerea în aplicare a planului. Comisia va prezenta un raport privind progresele înregistrate înainte de încheierea acestui mandat.

Te-ar mai putea interesa și
Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reţinut pentru complicitate la dare de mită
Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reţinut pentru complicitate la dare de mită
Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost reţinut, marţi, de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la dare de mită....
ANCOM pregătește în 2026 revizuirea unor tarife de utilizare a spectrului de comunicații
ANCOM pregătește în 2026 revizuirea unor tarife de utilizare a spectrului de comunicații
ANCOM a publicat spre consultare planul său de acţiuni pentru anul 2026, document care reflectă principalele direcții ...
Premieră: Românii de la Electromontaj au finalizat instalația STATCOM la stația Sibiu Sud, care devine prima stație Transelectrica cu 5 niveluri de tensiune
Premieră: Românii de la Electromontaj au finalizat instalația STATCOM la stația Sibiu Sud, care devine prima stație ...
Grupul românesc Electromontaj a finalizat instalarea sistemului STATCOM la stația de transformare Sibiu Sud, înainte de ...
CEC Bank a atras 25 de milioane de euro de la BEI pentru susţinerea dezvoltării economice durabile
CEC Bank a atras 25 de milioane de euro de la BEI pentru susţinerea dezvoltării economice durabile
CEC Bank a obţinut un împrumut de 25 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), pe care îl va utiliza ...