Planeta oboseşte, cum o ajutăm?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Textul pe care îşi vor pune semnătura participanţii la această reuniune la vârf nu este de natură să provoace vreun şoc planetar sau să tulbure conştiinţele. Este genul de angajament „la minima rezistenţă”. E ca şi cum mai-marii acestei lumi ar spune : „Ştim că trebuie să facem ceva urgent pentru salvarea planetei şi pentru protecţia mediului înconjurător, ştim că ar trebui să inventăm un model de producţie industrială şi de consum care să respecte mediul înconjurător, dar din păcate, traversăm o criză economică teribilă şi nu avem bani”, scrie RFI Romania.

Această frază s-ar putea să fie una a ruşinii, iar viitoarele generaţii să judece aspru generaţia adultă actuală. Pentru că adulţii de astăzi, şefii de stat şi de guvern din ziua de azi nu au fonduri pentru a salva planeta. Acesta este adevărul. Interesele lor sunt de fapt imediate, iar vizibilitatea lor, redusă la durata unui mandat electoral. Ca să nu mai spunem că unele mari puteri sunt paralizate chiar de jocul democraţiei.

Ce ar putea să decidă de exemplu Statele Unite în acest moment, când maşina de luat decizii pe termen lung este blocată de procesul electoral, date fiind alegerile prezidenţiale din luna noiembrie? De altfel, preşedintele Barack Obama nici nu a făcut deplasarea la Rio, probabil tocmai pentru a nu fi ipocrit. Dacă tot nu poate promite nimic şi tot nu poate avansa vreo iniţiativă, de ce să-şi mai piardă timpul cu o deplasare în Brazilia?

Avertismente inutile

O altă mare dramă a lumii în care trăim este şi faptul că opinia publică, obosită de crizele repetitive, nu mai are nici ea atenţia destul de concentrată asupra avertismentelor pe care le lansează experţii. Oceanele devin din ce în ce mai acide, sunt impregnate de bioxid de carbon, coralii, fauna şi flora marină au de suferit. În acest moment însă această constatare nu provoacă nici un frison de spaimă, mai ales când toată lumea se gândeşte la vacanţe.

Biodiversitatea este ameninţată pe planetă, ritmul în care dispar numeroase specii de plante şi alte forme de viaţă s-a accelerat, gheţarii se topesc treptat, suprafeţe imense de păduri sunt sacrificate pe altarul agriculturii intensive, îngrăşămintele chimice otrăvesc solul, numeroase zone din Asia sunt ameninţate de un nor toxic… Lista de avertismente este lungă, teribilă, cu menţiunea că peste câţiva ani, degradarea planetei va lua o formă ireversibilă. Câteva idei luminoase sunt lansate concomitent pentru a contracara acest tablou: dezvoltare durabilă, economie „verde”, promovarea energiilor regenerabile, crearea unui organism mondial pentru pilotarea tuturor proiectelor cu conţinut ecologic, diversificarea surselor de finanţare în vederea aplicării acestor proiecte…

Din păcate, când vine vorba de trecerea la acţiune, reapare spectrul unor diviziuni nord-sud, ţările puternic industrializate din emisfera nordică, în totală contradicţie cu ţările în curs de dezvoltare din emisfera sudică.

Pe cât de mult se agită, pe de o parte, experţii, ecologiştii, diverse organizaţii neguvernamentale, oamenii de ştiinţă şi în general, unii membri ai societăţii, pe atât de puternic este, pe de altă parte, un anumit zid al indiferenţei. Iar acest zid al indiferenţei nu este format numai din guverne care au alte urgenţe, cum ar fi datoria publică sau alegeri în perspectivă. Există şi un zid al indiferenţei naturale, format din sutele de milioane de oameni extrem de săraci de pe planetă, pentru care ecologia sau comportamentul ecologic reprezintă efectiv ultima grijă. Chiar Brazilia, ţara organizatoare a acestei conferinţe se află în această situaţe: potrivit unui sondaj, 78% din populaţie nici nu ştie că la Rio are loc o reuniune mondială destinată să imagineze un plan coerent pentru salvarea planetei.