Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia este incompatibil cu reglementările europene – Greenpeace

Greenpeace a transmis oficial comentariile sale pentru planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia (CEO) în termenul limită - 19 aprilie, care identifică diferenţe majore de viziune între planurile europene de decarbonare şi intenţiile României de a reforma sectorul energetic, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.
AGERPRES - mar, 20 apr. 2021, 15:19
Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia este incompatibil cu reglementările europene - Greenpeace

„Acestea sunt un răspuns la consultarea publică organizată de Comisia Europeană, după decizia de a deschide o investigaţie aprofundată referitoare la ajutorul de restructurare de peste 1,3 miliarde de euro, care ar urma să fie acordat companiei de către Guvernul României. Aprobarea planului ar contrazice flagrant politicile şi obiectivele Uniunii Europene şi ar compromite credibilitatea Comisiei Europene. Comentariile Greenpeace identifică diferenţe majore de viziune între planurile europene de decarbonare şi intenţiile României de a reforma sectorul energetic”, se menţionează într-un comunicat al Greenpeace.

Reprezentanţii organizaţiei de mediu semnalează că dependenţa pe termen lung a CEO de utilizarea lignitului face ca ajutorul de stat oferit companiei să fie incompatibil cu Pactul Verde European, cu politicile europene pentru energie, climă şi protecţia mediului.

„Planul de restructurare propus de România încalcă şi prevederi ale Directivei EU ETS (Emissions Trading System) şi normele de acordare ale ajutoarelor de stat. În forma sa actuală, planul de restructurare este incompatibil cu piaţa internă şi ar trebui să fie respins de Comisia Europeană”, se menţionează în comunicat.

Totodată, planul duce la o creştere a emisiilor de CO2, păstrează capacităţi importante de producţie de energie pe cărbune, înlocuieşte parţial flota de unităţi de cărbune cu unele noi, pe gaze fosile, care nu aduc beneficii de mediu considerabile şi introduce capacităţi nesemnificative de energie regenerabilă, ignorând posibilele investiţii în eficienţă energetică.

Pe termen mediu şi lung, potrivit reprezentanţilor Greenpeace, planul propus de CEO şi Ministerul Energiei împovărează România cu costuri de mediu, sănătate şi sociale enorme. Totodată, planul de restructurare propus „riscă să se transforme într-o oportunitate pierdută extrem de costisitoare pentru România (oportunitatea de a renunţa la cărbune şi de a moderniza sectorul energetic) şi într-o risipă a fondurilor publice care ar putea fi folosite pentru a-i sprijini pe oamenii din Gorj”.

„Planul propus pentru restructurarea CEO este lipsit de logică şi am argumentat, punct cu punct, toate slăbiciunile lui în faţa Comisiei Europene. Guvernul mizează în continuare pe combustibilii fosili – cărbune şi gaze – care cresc costurile operaţionale ale companiei. Mergând pe această linie, CEO nu poate deveni profitabilă nici peste 5 ani, nici peste 10, niciodată! Compania a cumpărat săptămâna trecută certificate de emisii la preţul exorbitant de peste 44 euro/tonă. Cum îşi va mai permite să funcţioneze pe cărbune? Banii pe care îi oferă ilegal Guvernul, din buzunarele cetăţenilor, înainte ca investigaţia Comisiei Europene să fie finalizată, nu fac decât să acopere nişte nevoi imediate. Am văzut acest scenariu repetându-se an după an. Iar costurile vor fi din ce în ce mai mari, dacă autorităţile române nu revizuiesc fundamental planul. Ne dorim şi sprijinim o restructurare reală, în centrul căreia să fie tranziţia către energie regenerabilă, oamenii care lucrează acum la CEO şi dezvoltarea judeţului Gorj cu fonduri europene”, a declarat Vlad Cătună, coordonator de campanii la Greenpeace România.

Potrivit acestuia, Guvernul trebuie să îşi asume această reformă, să treacă peste nivelul de declaraţii politice goale de conţinut şi să vină urgent cu un plan pentru eliminarea cărbunelui. Fără acesta, Gorjul rămâne blocat în trecut şi ratează finanţările care pot să îl transforme într-un judeţ competitiv din punct de vedere economic şi cu emisii reduse de gaze cu efect de seră.

Şi alte organizaţii de mediu internaţionale, precum European Environmental Bureau, ClientEarth şi Bankwatch, au transmis în perioada de consultări observaţii amănunţite referitoare la planul CEO de restructurare.

De asemenea, în urma unei iniţiative a Greenpeace România, peste 5.000 de cetăţeni au trimis mesaje către ministrul Energiei, Virgil Popescu. Ei cer ministrului ca planul CEO să fie în acord cu prevederile Pactului Verde European, să ajute judeţele Gorj şi Hunedoara să acceseze fonduri europene pentru a crea noi locuri de muncă, să comunice o dată clară şi un plan realist pentru eliminarea cărbunelui din mixul energetic naţional şi să îl înlocuiască pe acesta cu noi capacităţi pe energie regenerabilă.

„Săptămâna trecută am fost în vizită la Ministerul Energiei, pentru a-i aminti domnului Virgil Popescu care îi sunt atribuţiile în calitate de ministru al Energiei. Până acum, după un mandat de un an jumătate, domnul ministru a performat extrem de slab. Nu există un plan coerent privind politica energetică a României şi nu au fost demarate investiţii în noi capacităţi de energie. Ce a reuşit să facă domnul Popescu până acum pentru a se alinia cu prevederile Pactului Verde European? Nimic. A oferit prin ordonanţe de urgenţă ajutoare ilegale, din bani publici, pentru poluare. Şi a produs nişte planuri de restructurare care au toate şansele să fie respinse de Comisie, în detrimentul angajaţilor CEO şi oamenilor din întregul judeţ Gorj”, a mai spus Vlad Cătună, Greenpeace România.

Te-ar mai putea interesa și
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranţi din Statele Unite, inclusiv pentru cei care au......
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...
Spania anchetează dacă focarul de pestă porcină africană depistat în Catalonia este rezultatul unei scurgeri de laborator
Spania anchetează dacă focarul de pestă porcină africană depistat în Catalonia este rezultatul unei scurgeri de laborator
Guvernul regional catalan a transmis vineri că investighează un centru de cercetare de lângă Barcelona după de Ministerul ...