Planul Greciei pentru dezvoltarea turismului: Vrea să concesioneze 40 de insule

Guvernul elen va oferi spre concesionare, pentru perioade de până la 50 de ani, 40 de insule nelocuite, pentru a reduce datoria de stat şi a reporni programul de privatizare convenit cu creditorii externi, care înregistrează întârzieri semnificative.
Economica.net - mie, 12 sept. 2012, 08:10
Planul Greciei pentru dezvoltarea turismului: Vrea să concesioneze 40 de insule

„Am identificat insule care au teren bun, sunt apropiate de continent şi au o infrastructură bine dezvoltată, în acelaşi timp nefiind riscante din punct de vedere al securităţii naţionale. Legislaţia actuală nu ne permite să le vindem, şi nici nu vrem să facem asta”, a declarat pentru Bloomberg Andreas Taprantzis, directorul executiv pentru proprietăţi imobiliare al Fondului de Dezvoltare a Activelor Statului din Grecia.

Fondul trebuie să atragă 50 miliarde euro până în 2020 din valorificarea activelor statului, angajament asumat de Grecia în acordurile de finanţare externă în valoare totală de 240 miliarde euro încheiate în ultimii doi ani.

Citeste si: Ce ţară vrea să-şi anexeze o insulă grecească

Premierul Antonis Samaras a afirmat că exploatarea comercială a unora dintre insulele Greciei ar putea genera veniturile la buget necesare pentru a convinge creditorii externi să continue finanţarea ţării.

Lista include insule cu suprafeţe de la 500.000 metri pătraţi la 3 milioane metri pătraţi, care pot fi dezvoltate în staţiuni turistice premium sau de lux prin concesiuni pe 30-50 de ani, a afirmat Taprantzis.

Fondul a avut în vedere 562 dintre cele 6.000 de insule şi ostroave deţinute de Grecia, dintre care a selectat 40. Taprantzis a refuzat să identifice proprietăţile la care se referă.

Şeful fondului elen de privatizare a precizat însă că legea ar trebui modificată pentru a permite dezvoltarea proprietăţilor publice de către terţi şi pentru a reduce numărul de permise, avize şi certificate de construcţie, de mediu şi zonale necesare pentru a realiza astfel de proiecte.

Grecia a reuşit să obţină numai 1,8 miliarde euro din privatizări, faţă de un angajament în acordurile cu instituţiile financiare internaţionale de a vinde din proprietatea statului active în valoare de 50 miliarde euro.

Fondul vrea să atragă 19 miliarde euro până în 2015, „cât timp mediul de afaceri din Grecia va oferi condiţii adecvate”.

Agenţia de privatizare va evalua interesul investitorilor pentru proprietăţi în Grecia prin reluarea unei licitaţii pentru dezvoltarea unui teren de golf pe insula Rodos, a spus Taprantzis.

Instituţia a ales şase grupuri şi consorţii care vor participa la cea de-a doua rundă a licitaţiei pentru dezvoltarea unui teren de 1,85 milioane metri pătraţi pe insulă. Proiectul include un teren de golf cu 18 găuri, iar câştigătorul ar trebui să fie ales până în februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...