Planurile Kaufland în România pentru următorii ani: vor să depăşească 150 de magazine

Retailerul german Kaufland, liderul comerţului alimentar din România, are în plan ca, pe termen lung, să ajungă la peste 150 de magazine în ţara noastră. Analiştii spun că planul lor este perfect viabil.
Alina Stanciu - mie, 28 oct. 2015, 22:00
Planurile Kaufland în România pentru următorii ani: vor să depăşească 150 de magazine

Retailerul german Kaufland, numărul unu pe piaţa comerţului alimentar din România, îşi va continua agresiv expansiunea şi în următorii ani, sunt de părere analiştii Planet Retail consultaţi de ECONOMICA.NET. Până în 2020, reţeaua de hipermarketuri ar putea ajunge la 158 de unităţi, în condiţiile în care la ora actuală compania operează 104 unităţi la nivel local. Ultima inaugurare a Kaufland a avut loc săptămâna trecută, la Sibiu, aceasta fiind a doua deschidere din acest an. În 2014 însă, retailerul german a inaugurat 13 magazine şi a reuşit să fie primul operator de hipermarketuri din România care depăşeşte pragul de 100 de magazine. Pentru finalul acestui an sunt anunţate alte trei unităţi, la Arad, Timişoara şi Brăila, în timp ce în 2016 compania va deschide cel puţin patru hipermarketuri. Detalii AICI 

„Kaufland însuşi estimează că va opera 158 de magazine în România până în 2020, iar Planet Retail crede că acest plan este viabil. Lanţurile de hipermarketuri se dezvoltă rapid în România şi toţi operatorii de spaţii tip big box (spaţii construite special pentru retaileri n. r.) caută să îşi securizeze locaţiile bune, adică acolo unde cota de piaţă a comerţului modern este foarte scăzută”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Daniel Johansson, Associate Analyst Planet Retail.

De ce se extind mai mult decât alţii

Privind din perspectiva anilor trecuţi, expansiunea Kaufland a fost de departe mult mai agresivă faţă de principalii competitori care, pe segmentul de hipermarketuri, şi-au limitat investiţiile. Spre exemplu, Carrefour a inaugurat anul trecut trei hipermarketuri în vreme ce Metro şi-a sistat investiţiile în extinderea lanţului de magazine Metro cash&carry din 2011. „Kaufland a avut un ritm de creştere nebunesc începând cu 2005 şi drept urmare are o acoperire foarte bună în ţară, ceea ce îi ajută la brand awareness (recunoaşterea brandului n.red).  Comparativ cu Carrefour şi Metro Group, acest lucru înseamnă că au costuri mai mici pe lanţul comercial, costuri de achiziţie mai reduse şi posibilitatea de a oferi la rândul lor preţuri mai mici (consumatorilor finali n.red). Mai mult, românii sunt sensibili la preţ şi de aceea formatul de disciunter este în favoarea lor”, explică analistul Planet Retail.

Potrivit acestuia, o altă diferenţă care s-a transformat într-un avantaj pentru Kaufland în raport cu principalii competitori se referă la faptul că şi-au adaptat magazinele la piaţa pe care au intrat. „Este cunoscut faptul că francezii de la Carrefour au o abordare standardizată, fapt ce le-a determinat căderea pe unele pieţe. Se pare că cei de la Kaufland au reuşit să-şi adapteze conceptul pieţei din România mai bine decât au făcut-o cei de la Carrefour. Metro Group, cu conceptul lor cash&carry, era de aşteptat să piardă pe măsură ce comerţul modern se dezvoltă, iar clienţii lor – micile magazinele – sunt înghiţite de lanţurile internaţionale”, a mai declarat Daniel Johansson. Potrivit acestuia, formatul de magazin Kaufland este compact şi de aceea retailerului îi este mult mai uşor să găsească noi locaţii, iar riscurile asumate cu o nouă inaugurare sunt reduse.

Citeşte şi Banca Mondială continuă să finanţeze expansiunea Lidl şi Kaufland în România. Vor primi 60 de milioane de euro

Doi competitori la aceeaşi adresă- ciudăţeniile pieţei din România

Cât despre situaţiile tot mai des întâlnite în retailul autohton- prin care doi operatori de magazine concurenţi deschid pe aceeaşi stradă sau chiar la aceeaşi adresă (cum este cazul Carrefour Vulcan şi Kaufland Sebastian sau Carrefour Orhideea şi Kaufland Grivita etc),  analistul Planet Retail susţine că acesată tactică generează riscuri importante. „Două hipermarketuri aflate unul lângă altul constutuie mai degrabă o excepţie decât o regulă în Europa. Atunci când deschide un  hipermarket, retailerii se aşteaptă ca acesta să genereze profit pe o perioadă lungă de timp pentru a-şi putea recupera investiţia.De aceea, este foarte riscant să deschizi un hipermarket într-o locaţie unde un competitor este deja stabilit. Totuşi, dacă parcul de retail atrage suficienţi consumatori ar putea fi loc pentru ambele magazine.”, este de părere Daniel Johansson, potrivit căruia Kaufşand şi Carrefour oferă concepte diferite.

Kaufland este primul lanț de hipermarketuri care a depăşit pragul de 100 de magazine în toată țara. Anul  trecut compania a avut afaceri de 7,9 miliarde de lei, în creștere cu 10% față de 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...