Platforma de streaming SkyShowtime s-ar putea închide în România

16 09. 2026
skyshowtime

Deși nu s-a luat încă nicio decizie, închiderea afacerii este una dintre opțiunile luate în considerare.

Consiliul de administrație al joint venture-ului celor două companii l-a informat luni pe Monty Sarhan, CEO-ul SkyShowtime, cu privire la această analiză strategică printr-o scrisoare, la care THR a avut acces. Ulterior, Sarhan a transmis-o angajaților companiei.

„SkyShowtime își desfășoară activitatea pe una dintre cele mai competitive piețe din industria noastră. În ciuda muncii excelente depuse de echipă și a solidității a ceea ce ați construit dumneavoastră împreună cu echipa, peisajul continuă să evolueze rapid și rămâne extrem de solicitant”, se menționează în scrisoarea consiliului de administrație. „În acest context, acționarii SkyShowtime demarează o analiză a opțiunilor strategice pentru afacere, care include posibilitatea unei lichidări. Nu s-a luat încă nicio decizie, iar toate opțiunile rămân în discuție.”

SkyShowtime combină conținutul de la NBCUniversal și Sky Studios, precum și de la Paramount, oferind cu programe de la Peacock și Paramount+ din SUA.

Serviciul a fost lansat în urmă cu cinci ani și deservește peste 20 de țări diferite din Europa, inclusiv România, unde e disponibil din 2023. În nota sa, Sarhan a menționat că SkyShowtime are în prezent „câteva milioane de abonați și se situează la același nivel cu cei mai consacrați jucători de pe piață.”

Cu toate acestea, într-un context media care se schimbă rapid (la momentul înființării joint venture-ului, David Ellison nu achiziționase încă Paramount, iar în prezent încearcă să achiziționeze Warner Bros. Discovery) și în condițiile în care giganții media își reevaluează strategiile de streaming, este foarte posibil ca acest experiment să se apropie de final.

În nota adresată angajaților SkyShowtime, Sarhan a scris: „Știu că această veste creează incertitudine și, pe măsură ce ne gândim la ce va urma, prioritatea mea și a echipei de conducere este să fim alături de voi și să vă sprijinim pe toți. Împreună, am creat o comunitate și o cultură în centrul căreia se află empatia, oportunitățile și inovația. Indiferent ce va urma, vom continua să fim alături unii de alții.”

Consiliul de administrație al SkyShowtime a menționat, în scrisoarea sa, că companiile își iau timpul necesar pentru a stabili care va fi, în cele din urmă, cea mai bună cale de urmat.

„Știm că cea mai importantă întrebare pe care o ridică această situație este ce înseamnă aceasta pentru echipa SkyShowtime. Această informare reprezintă începutul unui dialog, nu sfârșitul acestuia”, a scris consiliul. „Serviciul continuă să funcționeze normal pentru clienți și parteneri, iar fiecare rol rămâne neschimbat în prezent. În acest moment, solicităm echipei să rămână concentrată pe oferirea publicului nostru a calității serviciilor și a programelor pe care le-ați furnizat cu profesionalism de-a lungul anilor, precum și pe menținerea ritmului de dezvoltare a activității operaționale până în 2027.

„În cazul în care o propunere ar putea avea consecințe asupra angajaților, vom respecta procedurile de informare și consultare prevăzute pe fiecare dintre piețele noastre”, se mai precizează în comunicat. „Deciziile finale vor fi luate după desfășurarea acestor discuții.”

Pe de altă parte, Apple TV tocmai s-a lansat oficial în România. Pe piața locală mai sunt disponibile Netflix, Amazon Prime, Disney+, HBO Max, Mubi.