Platforma „Monitorul preţurilor carburanţilor” a înregistrat peste 583.000 de căutări, într-o lună şi jumătate de la lansare

Economica.net
13 08. 2019
benzina_6695473390_82924400

Astfel, cel mai căutat a fost preţul sortimentelor standard, atât în cazul benzinei (196.628 căutări), cât şi cel al motorinei (132.468 căutări). Interesant este şi că 10.610 dintre căutări au vizat staţiile de încărcare a maşinilor electrice.

Aplicaţia pentru desktop, monitorulpreţurilor.info, a avut 12.644 utilizatori unici în perioada 1 iulie – 11 august, iar numărul accesărilor a ajuns la 21.585.

Din total, 93% dintre accesări au fost făcute din România, 1,68% din Germania, 0,7% din Marea Britanie, 0,47% din SUA şi 0,44% din Ungaria.

Aproape jumătate (41%) dintre utilizatori sunt din Bucureşti, 6% din Timişoara, 5% din Cluj-Napoca şi 5% din Braşov.

În ceea ce priveşte sistemul de operare de pe care au fost accesate informaţiile, Windows are o pondere de 56%, urmat de Android (30%) şi IOS (10%).

Pe telefoanele care utilizează Android, numărul instalărilor a fost 22.340, iar aplicaţia a fost deschisă de 32.091 ori. Pe cele cu IOS (Iphone), a fost instalată de 2.033 ori şi deschisă de 8.472 ori.

În ceea ce priveşte căutările pe intervalele orare, se observă că majoritatea celor interesaţi accesează platforma între orele 7:00 şi 11:00, în zilele de vineri şi sâmbătă, adică se pregătesc pentru călătoriile cu maşina din week-end.

Platforma „Monitorul Preţurilor Carburanţilor”, lansată pe 1 iulie, afişează, momentan, preţurile carburanţilor (benzină, motorină şi GPL) practicate de cele mai mari reţele de benzinării, respectiv OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom, la nivelul întregii ţări.

În urma lansării, unii distribuitori independenţi de carburanţi şi-au exprimat interesul pentru a adera la platformă, iar în prezent se derulează discuţii pentru introducerea acestora în baza de date şi afişarea preţurilor carburanţilor pe platformă.

Autoritatea de concurenţă recomandă utilizatorilor actualizarea aplicaţiei mobile prin intermediul Google Play sau App Store deoarece aceasta conţine îmbunătăţiri ale performanţei şi repară diferite probleme tehnice.