Plăţi de aproape 252 de milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiţii realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 251.976.684,43 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 224 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
AGERPRES - vin, 18 oct. 2024, 11:39
Plăţi de aproape 252 de milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiţii realizate prin PNDL

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 17.306.087,37 de lei pentru 22 de obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontaţi 234.670.597,06 lei pentru 192 de proiecte, a anunţat, vineri, MDLPA.

Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la adresa: https://www.mdlpa.ro/pages/plati.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Programe de Finanţare/Programe naţionale finanţate din bugetul de stat/Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDL, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...