Plăţile instant mai rapide şi mai sigure au devenit realitate în zona euro – anunţ oficial de la Comisia Europeană
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/10/plati-instant-telefon-transfer-banci-56478-630x420.jpg)
Începând din ianuarie 2025, prestatorii de servicii de plată (PSP) din zona euro sunt obligaţi să ofere clienţilor lor posibilitatea de a primi plăţi instant în euro. Începând de joi, prestatorii de servicii de plată sunt, de asemenea, obligaţi să ofere clienţilor lor serviciul de trimitere de plăţi instant în euro şi, pentru a combate frauda în materie de plăţi prin transferuri credit în euro, serviciul de verificare a beneficiarului plăţii (VoP). Acest lucru face ca plăţile instant să fie disponibile pe scară mai largă, mai sigure şi mai accesibile pentru toţi cetăţenii din zona euro, scrie Agerpres.
„Această zi marchează o nouă eră a plăţilor în Europa. Regulamentul privind plăţile instant va îmbunătăţi în mod substanţial viaţa de zi cu zi a cetăţenilor şi a întreprinderilor noastre, permiţându-le să trimită şi să primească plăţi instantaneu, non-stop. Astfel, operaţiunile vor deveni mai sigure, prestatorii de servicii de plată având obligaţia de a verifica beneficiarul vizat şi de a trimite o alertă plătitorului în caz de eroare sau de suspiciune de fraudă”, a declarat comisarul pentru servicii financiare şi pentru uniunea economiilor şi a investiţiilor, Maria Luis Albuquerque.
Potrivit Executivului comunitar, plăţile instant vor stimula economia Europei şi vor aduce beneficii majore cetăţenilor şi întreprinderilor. Pentru cetăţeni, banii sunt disponibili imediat, ceea ce face mult mai uşoară gestionarea situaţiilor de urgenţă sau împărţirea facturilor în contexte sociale. Pentru întreprinderi, gestionarea fluxului de numerar va fi îmbunătăţită, la fel ca şi serviciile pentru clienţi: oferind clienţilor o metodă de plată suplimentară, aceştia vor economisi timp şi vor reduce costurile.
Începând din ianuarie 2027, prestatorii de servicii de plată din afara zonei euro vor trebui, de asemenea, să le permită clienţilor lor să trimită şi să primească plăţi instant în euro şi să verifice beneficiarul.