Ministerul Finanțelor a transmis Plaza Centers o notificare de nerespectare a PPP. Dezvoltatorul vrea daune de 385 de milioane de euro

17 07. 2023
casa radio

„Plaza Centers a primit de la Ministerul Finanțelor o notificare de nerespectare a parteneriatului public privat pentru proiectul Casa Radio. Compania respinge toate cererile formulate de către Ministerul Finanțelor, inclusiv cele făcute în cadrul arbitrajului cu România care se află în derulare la ICSID”, a anunțat recent dezvoltatorul.

La începutul lunii trecut, Plaza Centers obținuse o victorie de etapă, iar cerere României de bifurcare a arbitrajului a fost respinsă. Bifurcarea procedurilor arbitrare sunt acceptate atunci când tribunalul care se ocupă de caz crede că măsura poate duce la o soluționare eficientă și mai puțin costisitoare a litigiului.

Guvernul a aprobat la începutul lunii iunie un memorandum prin care s-a aprobat decizia de reziliere a contractului PPP cu Plaza Centers prin introducerea unei acțiuni arbitrale la Curtea de Arbitraj Internațional de la Londra și a mandatat Compania Națională de Investiții (CNI) pentru reprezentarea Statului Român în procedura arbitrală privind rezilierea contractului.

Curtea de Arbitraj de la Londra este competentă să tranșeze această dispută contractuală şi urmează să stabilească cine este culpabil pentru neexecutarea contractului PPP. Aceste chestiuni, arată avocații consultați de România, vor fi esențiale pentru sprijinirea poziției României şi în arbitrajul ICSID.

Ce prevedea parteneriatul Plaza Centers cu statul român

Plaza Centers se angajase să ridice un proiect imobiliar gigant pe  terenul de circa 92.000 de mp care cuprind și clădirea cunoscută drept Casa Radio. Acest tereren urma să fie exploatat timp de 49 de ani de către dezvoltator. În plus, pe un teren de 5.000 de mp urma să fie construită o clădire de birouri de 11.000 de mp care trebuia restituită statului după finalizare.

Pe restul terenului, Plaza urma să construiască cu banii ei clădirile imobiliare, iar după 49 de ani, acestea ar fi intra în posesia statului român.

Dar, criza din 2008 și-a arătat colții și în cazul proiectelor Plaza Centers din România. Deși avea planuri mari pentru construcția de malluri în mai multe orașe de la noi, criza l-a prins pe dezvoltator în fază incipientă cu ridicarea mallului din Miercurea-Ciuc. În 2013, compania își ceruse insolvența pentru a se proteja de creditori și a vândut rând pe rând terenurile pentru proiectele de mall.