PMB: Planul de reorganizare a RADET, aprobat în cadrul Adunării Generale a Creditorilor

Planul de reorganizare a RADET, depus la grefa Tribunalului Bucureşti, precum şi addendumul prin care acesta este actualizat cu soluţia potrivit căreia activitatea Regiei va fi transferată către Compania Municipală Energetica SA au fost aprobate vineri în cadrul Adunării Generale a Creditorilor, informează Primăria Capitalei.
Economica.net - vin, 22 feb. 2019, 18:07
PMB: Planul de reorganizare a RADET, aprobat în cadrul Adunării Generale a Creditorilor

„Planul de reorganizare a RADET depus la grefa Tribunalului Bucureşti în data de 2.02.2018, precum şi addendumul prin care acesta este actualizat cu soluţia agreată de principiu prin HCGMB nr. 296/2018, potrivit căreia activitatea RADET va fi transferată către Compania Municipală Energetica SA în locul fuziunii cu ELCEN, au fost aprobate în cadrul Adunării Generale a Creditorilor RADET, care a avut loc în cursul zilei de astăzi. Prin urmare, Planul de reorganizare va fi trimis pentru confirmare judecătorului sindic”, se arată într-un comunicat al PMB.

Primarul general, Gabriela Firea, i-a asigura pe locuitorii Capitalei că furnizarea agentului termic nu va fi oprită „indiferent dacă RADET şi/sau ELCEN vor intra în faliment”, iar soluţia găsită de Municipalitate pune bazele funcţionării sustenabile a sistemului.

„Poziţiile publice exprimate de administratorul judiciar al ELCEN, precum şi modul în care au amânat timp de peste un an adoptarea Planului de reorganizare a RADET arată limpede că preocupările entităţilor aflate în subordinea Guvernului nu sunt legate de modul în care bucureştenii sunt alimentaţi cu energie termică, ci doar de recuperarea unor datorii istorice, generatoare probabil de comisioane şi onorarii de succes sau, şi mai grav, de interese politice meschine. Îi asigur pe toţi locuitorii Capitalei că furnizarea agentului termic nu va fi oprită nici măcar un minut, indiferent dacă RADET şi/sau ELCEN vor intra în faliment, iar soluţia găsită de Primăria Capitalei, împreună cu grupurile politice reprezentate în Consiliul General, pune bazele funcţionării sustenabile a sistemului şi a modernizării acestuia în perioada următoare”, a precizat edilul.

PMB menţionează că, potrivit procesului verbal al şedinţei, urmează a se considera că ELCEN şi ANAF au aprobat implicit planul de reorganizare şi addendumul.

„Potrivit procesului verbal al şedinţei, în condiţiile în care voturile ELCEN şi ANAF asupra Planului de reorganizare a RADET şi addendumului sunt ambigue, deşi creanţele lor sunt conservate în proporţie de 100%, iar din analiza comparativă a îndestulării în procedura de reorganizare versus faliment rezultă că ELCEN şi ANAF au un grad de recuperare mai mare în procedura de reorganizare decât în faliment şi întrucât cele două entităţi publice nu au ataşat documentelor lor de poziţie testul creditorului privat, urmează a se considera că ambele entităţi publice au aprobat implicit Planul de reorganizare depus la 2.02.2018 şi addendumul din 19.12.2018”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...