PNL: Reforma jocurilor de noroc va aduce statului un plus de 132 de milioane de lei până la sfârșitul anului și 450 de milioane de lei anul viitor

07 10. 2023
jocuri de noroc pariuri pacanele cazinou 567876

„Contribuţiile care vor fi plătite de companiile din acest domeniu vor fi majorate, urmând să aducă bugetului de stat un plus de 132 milioane lei pentru restul anului în curs şi 450 milioane lei pentru întreg anul următor. Cu 30% din aceşti bani se vor finanţa programe de prevenţie şi tratare a dependenţei”, au scris liberalii pe Facebook.

Ca noutate legislativă, menţionează ei, pentru securizarea veniturilor bugetare, companiile din domeniu vor fi obligate la contractarea unei poliţe de asigurare care să garanteze plata taxelor şi a impozitelor datorate.

„Pentru a putea activa în România, operatorii din această piaţă trebuie să aibă sediul social în ţară şi să se înscrie într-un registru care va fi disponibil online. Astfel, vor fi mai uşor de găsit informaţiile despre operatori, licenţele pe care le deţin şi sediile pentru care au autorizaţie de derularea a acestor activităţi. De asemenea, se va interzice vânzarea de băuturi alcoolice în incinta sălilor în care se desfăşoară jocurile de noroc”, se adaugă în postarea de pe Facebook.

Potrivit ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, această reformă are scopul protejării jucătorilor vulnerabili, creşterii veniturilor bugetare, dar şi al aducerii de mai multă ordine şi transparenţă în cadrul legal în care funcţionează companiile de jocuri de noroc, mai spun liberalii.