PNRR în Agricultură: Peste 300 de hectare de păduri urbane vor împrospăta aerul din marile aglomerări

Comisia Europeană va finanța, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, un proiect prin care se vor împăduri aproximativ 30 de hectare de teren în marile orașe.
Alina Stanciu - mar, 28 sept. 2021, 13:55
PNRR în Agricultură: Peste 300 de hectare de păduri urbane vor împrospăta aerul din marile aglomerări
România va primi bani nerambursabili prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru reformarea sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier ceea ce va implica investiții într-o campanie națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane, dar și dezvoltarea de capacități moderne de producere a materialului forestier de reproducere.
Mai exact, până la 30 iunie 2026, România va trebui să împădurească sau să reîmpădurească 56.700 ha de teren. Totodată, până la acea dată, vor fi create 3 150 000 mp de noi zone de păduri urbane, în conformitate cu cerințele legale prevăzute în Strategia forestieră națională.
Până în 2023 ar trebui să apară cel puțin 500.000 de mp de păduri urbane.

„Împădurirea urbană se va realiza printr-o abordare la nivel de peisaj care contribuie la conectarea cu zonele naturale sau seminaturale (cum ar fi pădurile sau zonele agricole), punând accentul pe conectarea habitatelor prin infrastructuri verzi și coridoare ecologice. Selectarea speciilor și a ecotipurilor va ține seama de rolul acestora în curățarea aerului și în furnizarea altor servicii ecosistemice în zonele urbane”, se arată în documentul PNRR aprobat de Comisia Europeană.

„Obiectivul acestei investiții este de a crea noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice prin identificarea și evaluarea terenurilor, finanțarea împăduririi și lucrărilor de îngrijire a plantațiilor și creșterea suprafeței cu vegetație forestieră în lungul căilor de comunicație și în interiorul aglomerărilor urbane (păduri urbane, inclusiv de tipul mini-pădurilor) în jurul localităților și între câmpurile cu culturi agricole, precum și alte categorii de perdele forestiere de protecție”, se mai arată în documentul PNRR .

În ceea ce privește pepinierele, planul este ca până în 30 septembrie 2024 să existe și să fie operaționale cel puțin 90 de pepiniere noi și renovate, în conformitate cu cerințele legale stabilite în Strategia forestieră națională. Producția de material de reproducere se va concentra pe speciile și ecotipurile de arbori care sunt adecvate pentru viitoarele condiții climatice preconizate din România.
Te-ar mai putea interesa și
Iranul a lovit ținte civile și militare în Kuweit, un aliat al SUA, în urma atacurilor americane asupra sa
Iranul a lovit ținte civile și militare în Kuweit, un aliat al SUA, în urma atacurilor americane asupra sa
Un atac iranian asupra infrastructurii energetice din Kuweit, ca represalii după bombardamentele americane, a provocat pagube extinse, au semnalat vineri autorităţile acestei ţări care este......
Noul proiect al Legii salarizării dubleză sporurile primite de primarii și președinții de consilii județene care implementează proiecte cu fonduri europene
Noul proiect al Legii salarizării dubleză sporurile primite de primarii și președinții de consilii județene care implementează ...
Sporul pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene şi primarii şi viceprimarii care implementează ...
Rusia paralizează exporturile ucrainene de la Marea Neagră, ca răspuns la atacurile asupra instalațiilor sale petroliere
Rusia paralizează exporturile ucrainene de la Marea Neagră, ca răspuns la atacurile asupra instalațiilor sale petroliere
În timp ce unităţile ucrainene de drone îşi continuă campania fără precedent de atacuri asupra petrolierelor şi ...
Florin Manole (PSD), fost ministru al Muncii: Nu votăm o lege a salarizării în care vor fi tăiate veniturile angajaților din sistemul public
Florin Manole (PSD), fost ministru al Muncii: Nu votăm o lege a salarizării în care vor fi tăiate veniturile angajaților ...
PSD are o poziţie constructivă privind legea salarizării, dar nu va vota o lege pe baza căreia vor fi tăiate veniturile ...