PNŢCD va fi suspendat din Partidul Popular European

Preşedinţa PPE a decis în 22 octombrie 2011 să propună Adunării Politice a PPE, la următoarea întâlnire a acesteia, ca PNŢCD să fie suspendat până când va fi confirmat preşedintele şi reprezentantul legal al partidului.
Economica.net - D, 06 nov. 2011, 13:14

Partidul Popular European va decide, marţi, suspendarea PNŢCD din rândurile sale ca urmare a disputelor dintre diversele facţiuni ale acestei formaţiuni politice, anunţă Agerpres.

Potrivit unor surse apropiate popularilor europeni, contactate de Agerpres, liderul PPE Wilfried Martens a trimis o scrisoare către PNŢCD în care afirmă că ”nu există nicio certitudine legată de cine este preşedinte şi reprezentant legal al PNŢCD”.

”Drept consecinţă, preşedinţa PPE a decis în 22 octombrie 2011 să propună Adunării Politice a PPE, la următoarea întâlnire a acesteia, ca PNŢCD să fie suspendat până când va fi confirmat preşedintele şi reprezentantul legal al partidului”, se menţionează în scrisoare. Lucrările Adunării Politice a PPE au loc luni şi marţi la Bruxelles.

Conform aceloraşi surse, la nivelul conducerii PPE nu este bine primită intenţia liderului ţărănist Victor Ciorbea de a veni luni la Bruxelles pentru a-i convinge pe liderii popularilor europeni să amâne suspendarea PNŢCD din PPE sau chiar să o blocheze, până când diferendele din interiorul partidului vor fi tranşate în justiţie, aşa cum a declarat recent Ciorbea.

O asemenea decizie legată de disputele din PNŢCD este aşteptată, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, după ce Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză grupării conduse de Victor Ciorbea.

Victor Ciorbea şi Teodor Mărieş au semnat sâmbătă un protocol de colaborare între PNŢCD şi Asociaţia 21 Decembrie 1989, pentru constituirea unei alianţe politico-civice intitulată ‘Calea Dreaptă’, în perspectiva alegerilor de anul viitor. Ciorbea a mai anunţat că este în tratative avansate cu câteva asociaţii monarhiste şi cu Alianţa Civică, ceea ce va permite PNŢCD să se prezinte la alegeri ca o alternativă viabilă la cele două alianţe de partide din prezent.

De asemenea, Victor Ciorbea a precizat că au eşuat discuţiile cu gruparea lui Aurelian Pavelescu, pentru o eventuală reunificare a celor două grupări.

Aurelian Pavelescu a părăsit, sâmbătă, lucrările CNC al PNŢCD considerând reuniunea un ‘bluf’. ”Consiliul Naţional de Conducere nu se află aici. De altfel, în sală sunt cel mult 10-15 persoane din PNŢCD, restul fiind din afara partidului. Este prin urmare un bluf, nu este o întâlnire statutară’, a spus Aurelian Pavelescu.

Pavelescu a adăugat că PNCŢD ‘trebuie să meargă pe propriile picioare’ mai ales acum şi a exclus o alianţă cu PSD şi PNL, deoarece ”o asemenea alianţă ar ruina partidul”. El a negat că ar fi negocieri pentru alianţă cu PDL şi UNPR, dar a precizat că nu poate ignora faptul că PDL şi PNŢCD fac ambele parte din Partidul Popular European.

Te-ar mai putea interesa și
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie organizată de Sotheby's pentru 960.000 de dolari, un preţ de peste 20......
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra ...
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...