Poate România să iasă din criză cu o politică fiscală „smart”, fără creșteri de taxe? Cel mai mare specialist britanic în taxe și concurență vine la București. Unde, ce și cu cine va discuta

29 05. 2025
richard thather

Ca în fiecare an, invitați sunt elite din mediul academic și antreprenorial românesc și mai ales din afara țării. Invitat special al evenimentului (engl. special guest speaker) este Valentin Ștefan , CEO al Poștei Române.

Organizatorul, Universitatea Româno-Americană, anunță că înscrierile se pot face completând formularul care poate fi găsit AICI.

Anul acesta, evenimentul se ține sub semnul împlinirii a 50 de ani de când Friedrich A. Hayek, fondator al „Școlii Austriece” și cel mai important reprezentant al economiștilor care au definit economia liberă, a luat Premiul Nobel pentru economie.

Una dintre temele de interes care vor fi tratate anul acesta, într-un context în care în România urmează o reformă fiscală de amploare,  se referă la taxe. În cadrul acestui panel, va conferenția, în calitate de invitat principal,  Richard Teather (foto), cel mai important specialist britanic în taxare offshore și concurență fiscală.

Citește și: Libertatea economică, în centrul atenției la Palatul Parlamentului. Free Market Road Show revine în format fizic, cu vorbitori de elită

Tema principală va fi felul în care o politică fiscală inteligentă poate duce la prosperitate, la reducerea barierelor din mediul de business și la încurajarea investițiilor. În cadrul aceluiași panel va vorbi și Christian Năsulea, director executiv al IES-Europe și antreprenor în domeniile tech și media.

În primul panel al evenimentului, care se va derula sub titlul „Antreprenoriatul și creșterea economică într-o lume reglementată”, vor vorbi Dr. Per Bylund, unul dintre cei mai importanți economiști austrieci și specialist cunoscut la nivel global în teoria antreprenoriatului și Matei Dumitrescu, business angel cu 10 ani de experiență în domeniu și investiții în peste 50 de afaceri start-up. El este vicepreședinte al Tech Angels, membru în juriul European Innovation Council Accelerator (EIC) și partener la Fil Rouge Capital.

Mai multe detalii găsiți AICI.