Podul făcut de Umbrărescu peste Olt, lângă Slatina, prinde contur. Va avea 1,7 kilometri și ar putea fi terminat anul acesta VIDEO

28 03. 2021
podolt

Podul peste Olt este construit la kilometrul 44,51 al Drumului Expres Craiova – Pitești, cunoscut ca „Autostrada Ford”. La finalul lucrărilor, acesta va avea o lungime de 1,69 kilometri, potrivit datelor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Acest pod este cel mai mare dintre cele 15 poduri și pasaje care se construiesc pe tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești, care ar putea fi finalizat până la finele anului. Podul peste Olt ar urma să preia mare parte din traficul generat de tranzitarea oraşului Slatina.

Amintim că tronsonul 2 a fost împărțit în două loturi la licitații. Ambele loturi ale tronsonului 2 au fost câștigate de Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL.

Lotul 1 (18,5 km) – Varianta de ocolire BALȘ – se întinde intre km 17+700 – Km 36+200. Acesta traverseaza teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt.

Lotul 2 (21,35 km) – Varianta de ocolire SLATINA – se întinde intre km 36+200– km 57+550. Acesta traverseaza teritoriile administrative ale următoarelor localități: Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina și Valea Mare.

Prin execuția lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Balș, iar prin execuția lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Slatina, prin redirecționarea traficului greu în afara acestor localități.

Valoarea contractului pnetru lotul 1 este de 661.452.009,54 LEI fără TVA, echivalentul a 141 milioane Euro fără TVA, având un cost/km de 7,6 milioane euro fără TVA.

Valoarea contractului pentru lotul 2 este de 792.189.981,56 LEI fără TVA, echivalentul a 168 milioane Euro fără TVA, având un cost/km de 7,8 milioane euro fără TVA.

„Autostrada Ford” primește cei mai mulți bani în 2021, după Autostrada Transilvania

Drumul Expres Craiova – Pitești se află pe locul doi în clasamentul proiectelor rutiere care primesc cei mai mulți bani în 2021. Pentru acest proiect se alocă suma de 763,48 milioane de lei, în creștere cu 15% față de nivelul cheltuit anul trecut.

Lungimea totală a Drumului Expres Craiova – Pitești este de 121 km iar sursa de finanțare a lucrărilor este din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

VIDEO: Lucrări pod peste Olt & Milcov – Drumul Expres 12 | Craiova – Pitești (UMB) – 27 martie 2021 (sursa: don drone)