Podul peste Dunăre de la Brăila: Lucrările vor începe în primăvara anului 2016

Economica.net
18 03. 2015
dunarea_la_braila_33431600

Potrivit MT, CNADNR va anunţa în perioada imediat următoare câştigătorul licitaţiei pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru construcţia podului. În etapa următoare, CNADNR va derula procedura legală pentru încheierea contractului de execuţie a lucrărilor, scrie Agerpres.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, s-a întâlnit recent la sediul instituţiei pe care o conduce cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele Galaţi şi Brăila pentru a discuta despre proiectele prioritare de infrastructură rutieră ce urmează a fi implementate în cele două judeţe.

‘Unul dintre aceste proiecte este construcţia podului peste Dunăre, proiect inclus în Master Planul General de Transport (MPGT). Proiectul, în valoare estimată la peste 246 de milioane de euro, urmează să fie implementat în perioada de programare 2014-2020. Podul peste Dunăre, aşa cum a fost el testat în modelul naţional de transport ce stă la baza MPGT, urmăreşte fluidizarea fluxurilor de trafic auto din zonele Galaţi, Brăila şi Tulcea, având asigurate conexiunile la reţelele de transport existente, precum şi la viitorul drum expres, cuprins în Master Planul General de Transport, ce leagă oraşele Galaţi şi Tulcea, de judeţul Constanţa’, informează MT.

Proiectul tunelului pe sub Dunăre, propus de autorităţile locale din Galaţi, ca soluţie la problemele de trafic auto din zonă, urmează să fie testat în MPGT pentru a analiza sustenabilitatea economică a acestuia.

În funcţie de rezultatele testării prin modelul naţional de transport, proiectul tunelului pe sub Dunăre ar putea fi inclus la finanţare pe fonduri europene în cadrul MPGT sau iniţiată procedura de către autorităţile locale pentru implementarea proiectului prin concesiune.