Poliția georgiană a arestat noaptea trecută 48 de persoane care participau la protestul împotriva Guvernului

Poliţia georgiană a anunţat sâmbătă că a arestat 48 de persoane în timpul manifestaţiilor pro-UE desfăşurate în noaptea de vineri spre sâmbătă, care au fost din nou dispersate cu tunuri cu apă şi gaze lacrimogene, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 07 dec. 2024, 15:45
Poliția georgiană a arestat noaptea trecută 48 de persoane care participau la protestul împotriva Guvernului

Georgia este zguduită de mai mult de o săptămână de o mişcare de protest împotriva guvernului, acuzat de opoziţie că îndepărtează această ţară din Caucazul de Sud de ambiţia sa de a se integra în UE şi de fraudarea alegerilor legislative din 26 octombrie.

În timpul a nouă nopţi de manifestaţii, cele mai multe dispersate cu forţa, poliţia şi protestatarii s-au înfruntat în faţa Parlamentului din Tbilisi, precum şi în alte oraşe din ţară.

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, „forţele de ordine au arestat 48 de persoane pentru nesupunere faţă de ordinele legitime ale poliţiei şi pentru vandalism”, afirmă Ministerul georgian de Interne într-un comunicat.

Forţele de ordine au dispersat mulţimea după ce „acţiuni ale unor participanţi la manifestaţie au luat un caracter violent”, protestatarii insultându-i pe poliţişti şi aruncând în ei cu pietre, potrivit sursei citate.

Un poliţist a fost rănit de un foc de artificii, a precizat ministerul.

Jurnaliştii de la AFP au putut vedea în timpul nopţii poliţişti folosind tunuri cu apă şi gaze lacrimogene, în timp ce mulţimea se replia la câţiva metri de clădirea Parlamentului.

Mulţimea a fost mai puţin numeroasă vineri noaptea faţă de nopţile precedente, după ce poliţia a arestat mai mulţi lideri ai opoziţiei şi personalităţi acuzate de autorităţi că au „organizat violenţe” în timpul mitingurilor de la Tbilisi.

Potrivit autorităţilor, 341 de manifestanţi au fost arestaţi în total de la începutul protestelor. Aproape 150 de poliţişti au fost răniţi, conform acestora.

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Ivan (PSD), fost ministru al Energiei: Am căzut de acord în Parlament asupra unui mecanism prin care vom scădea progresiv acciza la carburanţi, cuprinsă între 5% şi 25%
Bogdan Ivan (PSD), fost ministru al Energiei: Am căzut de acord în Parlament asupra unui mecanism prin care vom scădea ...
Deputatul PSD Bogdan Ivan a afirmat luni că parlamentarii au căzut de acord asupra unui mecanism prin care acciza la carburanţi va scădea progresiv, prin adoptarea unui proiect iniţiat de el,......
FOTO Primăria București: A început montarea șinelor de tramvai pe cel mai lung lot, de 18 kilometri
FOTO Primăria București: A început montarea șinelor de tramvai pe cel mai lung lot, de 18 kilometri
Primăria București anunță luni începerea montării de șine pe cel mai lung lot, cel care include 18 kilometri de linii ...
Câte companii salvează concordatul preventiv? 11 din 691 de cereri depuse în peste cinci ani
Câte companii salvează concordatul preventiv? 11 din 691 de cereri depuse în peste cinci ani
Dintre cele 691 de cereri de deschidere a concordatului preventiv înregistrate pe rolul tribunalelor din România între ...
Angajații din ANAF și din Finanțe fac și ei grevă mâine
Angajații din ANAF și din Finanțe fac și ei grevă mâine
Alături de medici, și funcționarii din ANAF, Vamă și Ministerul de Finanțe, vor fi mâine, marți, în grevă de solidaritate, ...