Atenţie şoferi – Poliţia Rutieră scoate în trafic toate radarele

Poliţia Rutieră scoate în trafic toate maşinile cu radarele, începând de marţi şi până joi, în cadrul unei acţiuni declanşate la nivel naţional pentru sancţionarea şoferilor care conduc cu viteză mai mare decât cea permisă, depăşesc neregulamentar sau nu acordă prioritate.
Economica.net - mar, 23 oct. 2012, 13:26
Atenţie şoferi - Poliţia Rutieră scoate în trafic toate radarele

Potrivit analizelor făcute de specialiştii Direcţiei Rutiere, deşi de la începutul anului până în prezent numărul accidentelor grave este în scădere, în ultimele zile s-au înregistrat mai multe accidente mortale, provocate de maşini folosite la transportul în comun, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşă, a cerut ca în perioada următoare să fie intensificate acţiunile de combatere şi prevenire a evenimentelor rutiere.

Astfel, de marţi până joi, poliţiştii de la Rutieră vor fi prezenţi pe autostrăzi şi pe drumurile naţionale din toate judeţele, cu toate autospecialele care au radare, pentru sancţionarea şoferilor care conduc cu viteză mai mare decât cea legală, care depăşesc neregulamentar ori nu acordă prioritate maşinilor din trafic sau pietonilor, toate fiind cauze ale producerii unor accidente grave.

De asemenea, poliţiştii de la Rutieră, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier şi ai Registrului Auto Român, vor verifica starea tehnică a maşinilor folosite în transportul public de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creştere cu 0,12% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea......
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...