Poliția slovacă încearcă să-l rețină pe fostul ministru al Apărării într-o investigație asupra ajutorului militar acordat Ucrainei

Poliția slovacă a încercat să-l rețină miercuri pe un fost ministru al apărării și alți foști oficiali în cadrul unei investigații asupra unui ajutor militar pentru Ucraina, relatează presa locală, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 iun. 2025, 14:10
Poliția slovacă încearcă să-l rețină pe fostul ministru al Apărării într-o investigație asupra ajutorului militar acordat Ucrainei

Poliția a confirmat că execută operațiuni de confiscare în cadrul unei acțiuni juridice inițiate de Parchetul Public European (EPPO), dar nu a furnizat alte amănunte.

Ministrul de interne Matus Sutaj Estok a declarat pe Facebook că o echipă care investighează donații de muniție către Ucraina în timpul fostului guvern, după invazia Rusiei din 2022, este de asemenea implicată.

EPPO nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta informația.

Site-ul de știri Dennik N a relatat că poliția a încercat să-l rețină pe ministrul apărării Jaroslav Nad, care este în vacanță în afara țării, și pe un alt oficial ministerial. Nad a negat anterior că ar fi comis vreo încălcare a legii în legătură cu ajutorul pentru Ucraina.

Poliția l-a reținut pe fostul șef al unei firme deținute de stat din domeniul apărării, a informat Dennik N.

Guvernul naționalist de stânga al premierului Robert Fico a adoptat schimbări politice accentuate de când a preluat putea în 2023, inclusiv o stopare a ajutorului militar pentru Ucraina, și încearcă să dezvolte relații mai bune cu Rusia, care furnizează gaz și petrol țării.

Anul trecut, guvernul lui Fico a acuzat precedenta administrație de trădare și alte infracțiuni pentru diverse donații către Ucraina. În noiembrie, o investigație asupra discrepanțelor în datele privind donațiile a fost lansată.

Un raport al Biroului suprem de audit de anul trecut menționează că erori legate de regulile bugetare au fost comise în achiziția de muniție pentru Ucraina și a predat descoperirile făcute la poliție.

Nad a negat acuzațiile care i se aduc și a postat miercuri pe social media că este în vacanță în Canada și că urmează să întoarcă la sfârșitul lunii.

„Teatrul de astăzi sincer nu mă surprinde și nu mă deranjează”, a postat Nad pe Facebook. „Voi continua să-mi repet cât de mândru sunt de modul în care am ajutat Ucraina. Aș face-o din nou. Și din nou”, a adăugat el.

Într-un caz separat, actualul guvernul a cerut poliției să ancheteze fostul executiv pentru că a donat avioane MiG-29 și un sistem de apărare aeriană Ucrainei.

Fico a fost un critic vocal al politicii UE față de Ucraina, afirmând că donațiile de arme prelungesc războiul cu Rusia.

Marți, el a criticat planurile NATO, în care Slovacia este membră, de a crește cheltuielile de apărare în următorii ani și pentru prima dată a pus sub semnul întrebării locul Slovaciei în alianța militară, afirmând că țara ar beneficia de neutralitate.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Importul de organisme modificate genetic în România: care sunt obligațiile și riscurile pentru companii
Importul de organisme modificate genetic în România: care sunt obligațiile și riscurile pentru companii
Companiile care aduc în România semințe, materii prime pentru hrana animalelor, ingrediente alimentare sau produse de cercetare bazate pe organisme modificate genetic (OMG) se confruntă cu una......
Ministerul Energiei a plătit și a autorizat pentru plată în această săptămână 14 milioane de euro pentru proiecte realizate prin PNRR
Ministerul Energiei a plătit și a autorizat pentru plată în această săptămână 14 milioane de euro pentru proiecte ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi şi a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada ...
Taxarea excesivă a țigaretelor, corelată cu creșteri semnificative ale comerțului ilicit și pierderi de miliarde la bugetul de stat, arată un nou raport realizat de Oxford Economics
Taxarea excesivă a țigaretelor, corelată cu creșteri semnificative ale comerțului ilicit și pierderi de miliarde la ...
Un nou studiu realizat de Oxford Economics în nouă țări identifică o corelație medie de 80% între costul real al țigaretelor ...
Care este valoarea totală a comenzilor date de România prin programul SAFE colosului german Rheinmetall, care a cumpărat acum șantierul naval Mangalia
Care este valoarea totală a comenzilor date de România prin programul SAFE colosului german Rheinmetall, care a cumpărat ...
Valoarea totală a contractelor semnate de Guvernul României cu gigantul german Rheinmetall prin programul european SAFE ...