Poliția ucraineană a anunțat că au fost descoperite încă șapte cadavre într-o groapă comună în apropiere de localitatea Bucea

Şapte corpuri neînsufleţite au fost descoperite luni într-o nouă groapă comună, în apropiere de Bucea, unde au fost găsite cadavre de civili după retragerea armatei ruse din regiunea Kievului la finalul lunii martie, a anunţat poliţia ucraineană, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 13 iun. 2022, 18:38
Poliția ucraineană a anunțat că au fost descoperite încă șapte cadavre într-o groapă comună în apropiere de localitatea Bucea

„Şapte civili au fost torturaţi de ruşi, apoi executaţi cu laşitate cu un glonţ în cap”, a scris pe Facebook şeful poliţiei din Kiev, Andrii Nebîtov, precizând că „mai multe victime aveau mâinile şi genunchii legaţi”.

„Această groapă comună a fost descoperită astăzi acolo unde au fost staţionaţi militarii ruşi, în apropiere de satul Mîroţke”, situat la 10 km nord-vest de Bucea şi la 35 de km de Kiev pe aceeaşi axă, a adăugat el.

Şeful poliţiei din regiunea Kievul a precizat că „lucrează în prezent la identificarea victimelor”.

După plecarea soldaţilor ruşi din regiunea Kiev şi descoperirea a sute de cadavre de civili ucraineni, Bucea a devenit simbolul crimelor de război imputate Rusiei de către Ucraina.

Moscova a respins în mai multe rânduri acuzaţiile, denunţând „falsificări” orchestrate de Kiev cu sprijinul Occidentului.

La sfârşitul lunii aprilie, au fost găsite cadavrele a trei bărbaţi aparent torturaţi şi ucişi de gloanţe, legaţi la ochi, într-o groapă comună la Mîroţke, conform poliţiei din Kiev.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...