Polonezii de la Froo se extind și în Brașov, Craiova și Ploiești
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/03/Froo_PHOTO7-747x420.jpg)
Retailerul polonez Zabka își continuă expansiunea la nivel național prin intrarea în Brașov, Craiova și Ploiești cu conceptul său Froo Bistro sub care operează magazine de proximitate unde clienții găsesc atât produse calde precum cafea sau gustări cât și articole esențiale sub mărci proprii și branduri locale.
În perioada 26–27 februarie, rețeaua a deschis noi magazine în aceste orașe și anunță că se extinde prin parteneriate cu antreprenoriatului local.
Extinderea pe piața locală face parte din obiectivul strategic al Żabka Group de a deschide anual 1.300 de magazine noi în Polonia și România până în 2028, subliniind potențialul de creștere pe termen lung al ambelor piețe.
„Extinderea în Brașov, Craiova și Ploiești reprezintă un pas strategic în consolidarea prezenței Froo la nivel național. Implementăm consecvent un plan ambițios de creștere, prin care facem conceptul modern de convenience mai accesibil consumatorilor români și le oferim soluții rapide și relevante, în orice moment al zilei”, declară Joanna Simonowicz, General Manager Froo România.
Această etapă de dezvoltare include deschiderea de noi magazine în centrele urbane dinamice precum Brașov și Craiova, precum și o nouă locație în Ploiești. „Aceste orașe, aflate într-o continuă creștere, atrag un mix divers de rezidenți, studenți și turiști. Economiile locale vibrante și așteptările în schimbare ale consumatorilor le transformă într-un cadru ideal pentru formatul modern de proximitate Froo”, mai spune compania
Froo este un format modern de magazine de proximitate, orientat către cumpărături rapide, parte a Żabka Group operează peste 12.400 de magazine în Polonia.
Magazinele oferă un portofoliu extins de mărci proprii și branduri locale, alături de conceptul Froo Bistro, care include gustări calde și cafea proaspăt preparată, cu peste 1,6 milioane de cafele vândute în 2025.
De la debutul său, la mijlocul anului 2024, Froo a ajuns la peste 190 de locații în România, inclusiv în București, Constanța și Pitești.