Polonezii de la PKP Cargo ar putea face o achiziţie în sudul Europei în acest an

Compania poloneză de stat PKP Cargo, unul din cei mai mari transportatori feroviari de marfă din Europa, ar putea face o achiziţie în acest an pentru a-şi creşte cota de piaţă, a declarat marţi directorul general Czeslaw Warsewicz, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 28 mai 2019, 13:21
Polonezii de la PKP Cargo ar putea face o achiziţie în sudul Europei în acest an

Grupul polonez se uită după posibile ţinte de preluare în special în sudul Europei, dar nu exclude şi posibilitatea unei achiziţii în Polonia, a precizat Czeslaw Warsewicz.

„Discuţiile pe care le purtăm în prezent nu sunt suficient de avansate pentru ca să putem anunţa ceva în curând. Dar este posibil ca în a doua jumătate a anului să putem finaliza o achiziţie. Ne uităm în principal spre pieţele din sudul Europei dar sunt posibile şi preluări pe piaţa internă”, a declarat Czeslaw Warsewicz.

Potrivit directorului general de la PKP Cargo este prea devreme pentru a spune cum va fi structura financiară a unei posibile tranzacţii. „Problema nu este finanţare ci găsirea unei investiţii adecvate”, a subliniat Warsewicz, adăugând că PKP Cargo a pus deja capăt mai multor negocieri din cauza unor condiţii nesatisfăcătoare.

Tot în acest an, PKP Cargo, care concurează în principal cu grupul german DB Cargo, intenţionează să deschidă un birou în China, cel mai probabil la Beijing, pentru a putea profita de proiectul „O centură, Un drum”, care este destinat revitalizării Drumului Mătăsii pentru a conecta Asia şi Europa. De asemenea, PKP Cargo intenţionează să extindă capacitatea terminalului său de la Malaszewicze, de la grniţa Poloniei cu Belarus, care gestionează cea mai mare parte a trenurilor de marfă provenite din China, în condiţiile în care numărul trenurilor provenite din China a crescut la 2.200 anul trecut de la doar 17 în 2011 şi ar urma să crească în continuare.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...