Polonia oferă un zlot pentru cumpărarea activelor Tauron din domeniul cărbunelui
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2022/09/carbune-tauron-polonia-534667-738x420.jpg)
Guvernul de la Varşovia vrea să înfiinţeze o entitate unică care să cuprindă activele din domeniul cărbunelui ale companiilor de stat PGE, Tauron şi Enea, pentru a îmbunătăţi potenţialul de investiţii al acestora, scrie Agerpres.
„Oferta autorităţilor de a achiziţiona activele din domeniul cărbunelui reprezintă un pas semnificativ spre implementarea unuia din cele mai importante procese structurale realizate de grupul Tauron în ultimii ani”, a afirmat directorul general al Tauron, Pawel Szczeszek.
La rândul său, şeful Tauron Wydobycie, Jacek Pytel, a apreciat că valoarea „simbolică de un zlot” se bazează pe actuala stare a minelor precum şi pe necesităţile lor de capital pe termen lung, conform planurilor Guvernului.
Tauron Wydobycie deţine cele mai mari resurse de cărbune ale Poloniei.