Polonia se declară dispusă să ajute Germania să nu mai folosească petrolul rusesc

Polonia este pregătită să ajute Germania să nu mai folosească petrol din Rusia, a declarat luni ministrul climei de la Varşovia, Anna Moskwa, care şi-a exprimat speranţa în acelaşi timp că până la finalul anului va putea intra în vigoare un embargou al Uniunii Europene, relatează Reuters.
AGERPRES - lun, 02 mai 2022, 14:30
Polonia se declară dispusă să ajute Germania să nu mai folosească petrolul rusesc

Polonia vrea măsuri mai dure împotriva Rusiei, însă multe ţări din UE se bazează într-o mare măsură pe Moscova pentru acoperirea nevoilor energetice, astfel că blocul comunitar este divizat în legătură cu modul în care ar trebui întărite sancţiunile, scrie Agerpres.

„Noi, Polonia, suntem pregătiţi să sprijinim ambiţiile Germaniei de de-rusificare prin rafinăria noastră de la Gdansk”, a declarat Anna Moskwa, care şi-a exprimat speranţa că sancţiunile împotriva petrolului rusesc nu vor mai fi astfel blocate.

Rusia a oprit săptămâna trecută livrările de gaz spre Bulgaria şi Polonia, după ce acestea au refuzat să îndeplinească cererea Moscovei de a plăti în ruble.

Moskwa a declarat anterior că principalele state membre ale UE care se opun înăspririi sancţiunilor privind gazul împotriva Rusiei sunt Austria, Germania şi Ungaria şi că blocul comunitar ar trebui să penalizeze statele care folosesc ruble pentru a plăti pentru gazul rusesc.

Ea a mai spus că Polonia vrea ca Uniunea Europeană să impună o dată clară până la care statele membre vor trebui să oprească importurile de petrol rusesc.

„Vrem ca acest pachet (de sancţiuni) să includă o dată exactă şi clară şi o cerinţă pentru toate ţările. Acest pachet ar trebui să fie unul complet, fără niciun gol”, a adăugat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Top cele mai bune oraşe din lume – Unde se află Bucureștiul în clasament şi ce oraş din România se mai află în top 1.000
Top cele mai bune oraşe din lume – Unde se află Bucureștiul în clasament şi ce oraş din România se mai află ...
New York, Londra şi Paris ocupă primele trei poziţii în Indicele Global al Oraşelor pentru 2026 al Oxford Economics, publicat marţi, care plasează capitala României, Bucureşti, pe poziţia......
Șeful ANRE anunță controale la distribuitorii de energie, pe motiv că noile centrale funcționează prea mult în teste
Șeful ANRE anunță controale la distribuitorii de energie, pe motiv că noile centrale funcționează prea mult în teste
Președintele ANRE, George Niculescu, a declarat că instituția va merge în control la operatorii rețelelelor de distribuție ...
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Finlanda va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro
Guvernul finlandez a anunţat marţi un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care este în valoare de 290 de milioane ...
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Polonia ar înceta să existe "în două sau trei zile" în cazul unui atac împotriva Rusiei, a avertizat marţi Nikolai ...