Polonia vrea să îngheţe preţurile la gaze pentru locuinţe la un nivel similar cu cel din 2022

Polonia vrea să îngheţe preţurile la gaze pentru locuinţe la un nivel similar cu cel din 2022, a anunţat miercuri premierul Mateusz Morawiecki, adăugând că un proiect de lege ar putea ajunge în Parlament săptămâna următoare, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 23 nov. 2022, 14:40
Polonia vrea să îngheţe preţurile la gaze pentru locuinţe la un nivel similar cu cel din 2022

În condiţiile în care actualele tarife care limitează preţurile pentru gospodării ar urma să expire la finalul lui 2022, Morawiecki a declarat că o decizie va fi luată în următoarele zile, scrie Agerpres.

„Vrem să îngheţăm preţurile la gaze pentru toate gospodăriile la un nivel similar cu cel din 2022. Vom decide probabil să existe un criteriu privind veniturile”, a informat premierul polonez.

Comisia Europeană a propus, marţi, un mecanism temporar care să permită plafonarea preţului angro pe piaţa de referinţă la gaze naturale din Uniunea Europeană, însoţit de condiţii drastice pentru a convinge statele membre reticente la un astfel de dispozitiv.

Dispozitivul vizează plafonarea, timp de un an, începând de la 1 ianuarie 2023, a preţului contractelor futures cu livrare în luna următoare la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pe piaţa europeană.

Acest plafon ar urma să intre automat în vigoare atunci când preţurile TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.

Atunci când aceste condiţii ar fi îndeplinite, Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Energiei (ACER) va publica imediat un aviz de corectare a pieţei în Jurnalul Oficial al UE şi a doua zi tranzacţii cu preţuri mai mari de 275 de euro nu vor mai fi autorizate.

Propunerea UE „este la un nivel extrem de ridicat”, a spus Morawiecki răspunzând la o întrebare. „Şmecheria este să păstreze preţul la un nivel decent în actualele condiţii de criză”, a adăugat premierul polonez, referindu-se la plafonare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Aurul s-a prăbuşit. Scădere de 25% din cauza razboiului din Iran – Petrolul și dolarul au devenit principalii contracandidați
Aurul s-a prăbuşit. Scădere de 25% din cauza razboiului din Iran – Petrolul și dolarul au devenit principalii contracandidați
Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții din ultimii ani, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. După ce a urcat la aproximativ 5.600 de dolari pe uncie în ianuarie, metalul......
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a achiziţionat în secret un satelit spion chinez, ceea ce i-a înlesnit Republicii islamice capacitatea de a lovi ...
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia a decis demararea, din nou, a procedurilor ...
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au lăsat uşa deschisă”
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au ...
Hackerii ruși au reuşit să acceseze cel puţin 67 de conturi ale Armatei Române. Mai precis, este vorba despre conturi ...