Pompierii din Croaţia se luptă să aducă sub control un incendiu de vegetaţie

Zeci de pompieri sprijiniţi de avioane bombardiere cu apă luptau joi cu un incendiu pe o insulă croată, al doilea incendiu de vegetaţie din această săptămână pe coasta adriatică a ţării, au anunţat autorităţile, notează AFP.
AGERPRES - vin, 28 iul. 2023, 08:57
Pompierii din Croaţia se luptă să aducă sub control un incendiu de vegetaţie

Vântul puternic împiedică stingerea incendiului de pe insula Ciovo, în apropierea oraşului turistic Split, însă casele nu sunt ameninţate pentru moment, potrivit unui comunicat al asociaţiei naţionale a pompierilor.

Şase avioane bombardiere cu apă ajută aproximativ 150 de pompieri să controleze incendiul, a adăugat sursa.

Presa locală a publicat fotografii cu fumul gros provenind de la incendiu.

Un alt incendiu izbucnit în apropierea unei celebre cetăţi medievale la sud de Dubrovnik, la începutul acestei săptămâni, a fost controlat miercuri.

Coasta croată presărată cu peste 1.000 de insule şi insuliţe este vizitată de milioane de turişti în fiecare an.

În jurul Mării Mediterane, incendiile din cauza valului de căldură au făcut ravagii în această săptămână, în special în Grecia, în timp ce flăcările au făcut 34 de morţi în Algeria.

Te-ar mai putea interesa și
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, în ciuda greutăților logistice pe care le implică războiul din Ucraina,......
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
Noile cerințe privind transparența salarială aduc companiile în fața unei duble provocări: înțelegerea obligațiilor ...
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. În cursă au rămas doi competitori
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. ...
Societatea Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță că a finalizat prima etapă a procedurii de achiziție pentru ...