Ponta: La benzină nu amânăm acciza. Amânarea la motorină înseamnă încă 400 de milioane de lei lipsă

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că o eventuală amânare a aplicării accizei la motorină cu trei luni ar însemna încă 400 de milioane de lei lipsă la încasări, el arătând că la benzină în mod sigur nu se va amâna aplicarea accizei.
Economica.net - lun, 03 feb. 2014, 14:20
Ponta: La benzină nu amânăm acciza. Amânarea la motorină înseamnă încă 400 de milioane de lei lipsă

„Azi avem întâlnire cu cei de la CE, FMI şi BM şi e una din variante. Altfel, însă, după cum ştiţi, acciza intră în vigoare la 1 aprilie. Anunţăm deciziile după discuţia de azi”, a declarat luni Ponta, solicitat să detalieze declaraţia sa referitoare la o posibilă amânare a aplicării accizei cu încă trei luni şi întrebat dacă luni se va discuta varianta finală cu FMI.

Întrebat dacă o eventuală amânare a accizei ar fi posibilă doar pentru motorină sau şi pentru benzină, Ponta a precizat: „Nu, la benzină în mod sigur suntem pe locul 28 din 28 de ţări ale UE, deci acolo nu există un impact puternic care ar dezavantaja sau ar marca competitivitatea economiei româneşti. Şi la motorină suntem de asemenea în partea de jos a topului”.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat duminică, după o întalnire cu delegaţia FMI, că nu susţine introducerea unei accize suplimentare pentru benzină şi motorină, deoarece nu o consideră necesară.

Citeşte şi:

Efectul accizei suplimentare la carburanţi: Motorina va fi mai scumpă decât în Franţa sau Spania

Anterior, surse oficiale declarau pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu va semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi la benzină nu va fi specificată în document, iar acciza la motorină va fi amânată cel puţin 3 luni, măsură agreată de premierul Victor Ponta, dar nu şi de PNL, care vede astfel diminuate şansele reducerii CAS din iulie.

O misiune a FMI se află la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia miercuri.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...