Ponta: Am părăsit CSAT din cauza unor propuneri anormale, precum un Megaminister al Preşedinţiei

Premierul Victor Ponta a declarat că a părăsit şedinţa de joi a CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi, care i-a fost transmisă cu doar o zi înainte, să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înfiinţat "un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale".
Economica.net - vin, 28 sept. 2012, 06:21
Ponta: Am părăsit CSAT din cauza unor propuneri anormale, precum un Megaminister al Preşedinţiei

Acest „Megaminister” ar fi urmat să funcţioneze sub forma unui oficiu din structura Administraţiei Prezidenţiale care să coordoneze Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Europene, serviciile publice de radio şi televiziune, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat pentru refacerea imaginii României în străinătate.

În opinia premierului, preşedintele intenţiona să subordoneze Guvernul printr-un astfel de oficiu.

„Nu cred totuşi că preşedintele a văzut materialul, probabil unii dintre consilierii săi vor să fie supraminiştri”, a spus Ponta la RTV.

Premierul a declarat totodată că nu a acceptat nici propunerea preşedintelui Traian Băsescu privind adoptarea unei decizii a CSAT prin care să fie stabilit bugetul pentru 2013-2016 destinat înzestrării Armatei, motivând că o astfel de decizie aparţine Parlamentului la aprobarea bugetului de stat şi că actualul Guvern are un mandat limitat, până la alegerile parlamentare.

Un alt punct de divergenţă a rezultat dintr-un document conform căruia CSAT ar fi urmat să se pronunţe asupra tuturor proceselor de privatizare şi numirilor de manageri la companiile de stat. Ponta a arătat că acceptă intervenţia CSAT doar în cazul unei privatizări cu risc asupra siguranţei naţionale.

„Am avut deci o neconcordanţă legată de ordinea de zi, care trebuie stabilită în consultare cu mine. Agenda mi-a fost trimisă ieri, nu cu zece zile înainte, iar eu i-am comunicat în scris că nu sunt de acord cu forma şi fondul unor materiale. Este o problemă de principiu, preşedintele nu poate lua din atribuţiile Guvernului, el trebuie să se obişnuiască cu ideea că trebuie să colaborăm. Colaborarea nu înseamnă subordonare. Eu nu sunt subordonat, ci colaborator al preşedintelui”, a spus Ponta.

Şeful Guvernului a arătat că l-a întrebat de preşedinte dacă, în aceste condiţii, pentru ca situaţia să nu „degenereze” în sensul unei dispute, nu este mai bine să plece din şedinţa CSAT, iar şeful statului a răspuns afirmativ, locul său fiind preluat de către vicepremierul Florin Georgescu, fără ca funcţionarea CSAT să fi fost blocată.

Te-ar mai putea interesa și
Rata șomajului în București a ajuns la 0,43% în luna aprilie, anunță AMOFM
Rata șomajului în București a ajuns la 0,43% în luna aprilie, anunță AMOFM
Rata şomajului înregistrată în aprilie la nivelul Municipiului Bucureşti a ajuns la 0,43%, în scădere cu 2,27% faţă de luna precedentă, arată datele publicate, joi, de Agenţia Municipală......
Sony lansează o nouă serie de televizoare Bravia cu cel mai mare volum de culoare din istoria companiei
Sony lansează o nouă serie de televizoare Bravia cu cel mai mare volum de culoare din istoria companiei
Sony lansează în România două televizoare Bravia True RGB, respectiv noul model flagship Bravia 9 II și Bravia 7 II, ...
IT Genetics achiziționează compania specializată în soluții de cântărire Scale Expert
IT Genetics achiziționează compania specializată în soluții de cântărire Scale Expert
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...
Căldura extremă ar putea șterge 3% din PIB-ul Germaniei până în 2030, avertizează Allianz Trade
Căldura extremă ar putea șterge 3% din PIB-ul Germaniei până în 2030, avertizează Allianz Trade
Până în 2030, căldura extremă ar putea costa Germania până la 131 de miliarde de dolari şi ar putea şterge 3% din ...