Ponta: Am trimis azi, în jurul orei 17.00, răspunsurile la CE; vineri a fost trimis doar un draft

Premierul Victor Ponta a declarat pentru Mediafax că a transmis Comisiei Europene luni, în jurul orei 17.00, răspunsul la solicitările adresate de preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, şi că vineri a fost transmis oficialilor europeni doar un draft cu răspunsurile solicitate.
Economica.net - lun, 16 iul. 2012, 16:30
Ponta: Am trimis azi, în jurul orei 17.00, răspunsurile la CE; vineri a fost trimis doar un draft

El a precizat că răspunsul oficial a fost transmis la Bruxelles luni, în jurul orei 17.00, înaintea întâlnirii cu preşedintele interimar Crin Antonescu.

Premierul a arătat totodată că a mai răspuns întrebărilor oficialilor europeni şi vineri, prin intermediul unui draft.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la sediul de campanie, că dacă România nu va oferi un răspuns rapid şi convingător la cele 11 probleme ridicate de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, „ne putem aştepta la un dezastru”.

El a arătat că preşedintele interimar Crin Antonescu a negat pe 13 iulie, de la pupitrul Administraţiei Prezidenţiale, existenţa listei cu cele 11 solicitări ale Comisiei Europene, iar în seara aceleiaşi zile premierul Ponta spunea că lista există şi că a răspuns Comisiei Europene pe această temă, însă luni la prânz purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a informat că nu s-a primit niciun răspuns oficial de la Guvernul României.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...