Ponta: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi gata în două săptămâni

Premierul Victor Ponta a dat asigurări că lucrările la Autostrada Bucureşti-Ploieşti vor fi finalizate până la 20 iulie.
Economica.net - J, 05 iul. 2012, 13:04
Ponta: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi gata în două săptămâni

Primul termen de dare în folosinţă a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti a fost 2010, finalizarea fiind amânată de mai multe ori.

Lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti sunt împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct ’98/Com-Axa.

Valoarea totală a lucrărilor este de 450 milioane euro.

Mihail Başulescu a fost demis marţi de la conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, spunând că decizia a fost luată din cauza întârzierilor înregistraten derularea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti.

Director general a fost numit Mircea Pop, anterior director în CNADNR.

De asemenea, premierul Ponta a anunţat că Guvernul va aplica penalităţi în cuantum total de 15 milioane lei firmelor care au depăşit termenul de execuţie a lucrărilor la autostrada Bucureşti-Ploieşti, bani care vor fi folosiţi pentru programele speciale destinate persoanelor cu boli incurabile.

Penalităţile vor fi aplicate firmelor Euroconstruct (11 milioane lei), Paco (4 milioane lei) şi UMB (17.000 lei).

El a arătat că lucrările sunt întârziate şi din cauză că „băieţii deştepţi” au aflat dinainte traseul autostrăzii şi au cumpărat mai multe proprietăţi, cerând acum despăgubiri. Ponta a precizat însă că Executivul va recurge la exproprieri pentru rapiditatea lucrărilor, iar proprietarii vor avea dreptul să acţioneze statul în judecată.

Şeful Guvernului a fost asigurat că lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti vor fi încheiate până la 20 iulie.

Premierul a anunţat totodată că a cerut Corpului de Control să verifice, săptămâna viitoare, şi alte lucrări întârziate la construcţia de autostrăzi. Citeste si: Cum justifică un rege al asfaltului întârzierea de la Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.