Ponta: Avem bani de pensii, salarii, indemnizaţii şi alte cheltuieli, realocaţi din alte părţi

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Iaşi, că sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi pentru funcţionarea instituţiilor statului, până la sfârşitul anului, fondurile necesare în acest sens urmând să fie realocate din alte părţi, scrie MEDIAFAX.
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 07:50
Ponta: Avem bani de pensii, salarii, indemnizaţii şi alte cheltuieli, realocaţi din alte părţi

„Avem bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi pentru funcţionarea instituţiilor statului, dar realocându-i din alte părţi”, a afirmat, duminică, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, premierul Victor Ponta.

Acesta a reclamat că s-a ajuns în această situaţie pentru că fostul Guvern a construit bugetul doar pentru primele zece luni ale anului.

„Guvernul trecut a considerat că anul 2012 are doar zece luni, însă obligaţia mea este să asigur funcţionarea tuturor instituţiilor statului până la sfârşitul anului 2012”, a declarat Ponta, subliniind că sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi alte cheltuieli necesare bunei funcţionări a instituţiilor statului.

Întrebat dacă a ştiut de la început despre această situaţie, premierul Victor Ponta a declarat că a descoperit pe parcurs toate acele fonduri pe care fostul Guvern nu le-a prevăzut.

„Am descoperit pe parcurs toate acele fonduri pe care fostul Guvern nu le-a prevăzut. Există două explicaţii pentru aceasta, şi anume ori fostul Guvern a alcătuit un buget nerealist, ca să nu spun fals, ca să arate instituţiilor internaţionale că: „iată, am adoptat bugetul şi e bine”, ori s-au gândit că nu vor mai fi ei la guvernare şi atunci va veni altcineva care va rezolva situaţia”, a mai spus Ponta.

La emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, premierul Victor Ponta a declarat că pioritatea actuală a Guvernului este identificarea fondurilor pentru funcţionarea spitalelor, plata unei părţi din pensii şi activitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor, deoarece construcţia bugetară nu prevede nicio resursă pentru ultimele 45 de zile ale anului.

„Prioritatea numărul unu în acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru că începând cu 15 noiembrie – aşa s-a prevăzut anul trecut în buget – nu există nicio resursă pentru funcţionarea spitalelor, pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru o parte din pensii şi atunci, profitând de încasări mai bune la buget, un trend care s-a confirmat şi în trimestrul III, şi rearanjând cheltuielile, prioritatea numărul unu este să ştiu că până la 31 decembrie 2012 pensii, salarii, funcţionarea instituţiilor publice şi încălzirea putem să le asigurăm, evident cu un buget pentru 2013”, a spus Ponta.

El a explicat astfel că a constatat că fosta administraţie a aprobat un buget din care lipseşte finanţarea aferentă ultimelor 45 de zile din acest an, în condiţiile în care cererile de alocări însumează 3,5 miliarde lei, reprezentând necesarul minim până la sfârşitul anului. Din totalul acestei sume, 200 milioane lei trebuie alocate primăriilor pentru indemnizaţiile destinate însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi.

Ministerul Finanţelor va acoperi o parte dintre aceste solicitări, în principal pentru agricultură prin subvenţii şi ajutoare, prin realocări de fonduri, încasări suplimentare şi sumele obţinute din vânzarea licenţelor 4G.

Ponta a asigurat însă că există fonduri pentru reîntregirea salariilor bugetarilor, rambursarea către pensionari a unei cote din contribuţiile de asigurări de sănătate percepute nelegal şi alocaţiile pentru mame.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, pe fondul creșterii exporturilor și al cererii pentru unele dintre......
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...