Ponta: CE are opţiunea de a permite legislaţia pentru explorarea-exploatarea gazelor de şist

Comisia Europeană are opţiunea de a permite statelor membre să îşi adapteze legislaţia pentru a încuraja explorarea şi exploatarea gazelor de şist, cu respectarea standardelor de mediu, a declarat premierul Victor Ponta, după lucrările Consiliului European privind sectorul energetic.
Economica.net - J, 23 mai 2013, 07:15
Ponta: CE are opţiunea de a permite legislaţia pentru explorarea-exploatarea gazelor de şist

El a arătat că, pentru securitatea energetică, în urma discuţiilor de la Bruxelles, România poate nu doar să identifice noi resurse de energie, dar şi să ia toate măsurile necesare pentru a-şi asigura independenţa de importuri din Rusia şi a deveni un exportator de energie în regiune.

Premierul a afirmat totodată că România îşi va balansa politica de subvenţionare a energiei regenerabile astfel încât costurile să fie suportabile atât pentru industrie, cât şi pentru populaţie.

„S-a ajuns la o concluzie referitoare la energiile regenerabile; continuăm investiţiile, însă trebuie să facem ca şi aceste surse de energie regenerabile să fie «cost effectiveness», deci să aibă un beneficiu în aşa fel încât subvenţiile să fie cât mai scăzute. Asta înseamnă că, pentru România, şi am prezentat de altfel acest punct de vedere, pentru România, avem în vedere o balansare a politicii de subvenţionare a energiei regenerabile în aşa fel încât costurile rezultate să fie suportabile atât pentru zona de industrie, cât şi pentru preţurile pentru populaţie. În al doilea rând, s-a discutat, cu sprijin important din partea Poloniei, din partea noastră, din partea Lituaniei, a altor ţări care efectuează deja explorări privind noile tipuri de energie, mai direct gaze de şist. Există în mod clar o opţiune de a permite ţărilor membre ale UE să-şi adapteze legislaţia pentru a încuraja explorările şi exploatările. Nu se va construi în perioada imediat următoare o politică unică europeană, dar ţările, şi majoritatea ţărilor europene care merg în această direcţie, au garanţia că orice sursă nouă de energie, cu respectarea, evident, a tuturor standardelor de protecţie a mediului, este binevenită”, a spus Ponta.

Referitor la politica fiscală şi combaterea evaziunii fiscale, premierul a susţinut opinia exprimată de Consiliul European şi de Comisia Europeană privind existenţa acordurilor de schimb de informaţii între toate ţările membre, precum şi între ţările UE şi alte state, negocierea unor acorduri inclusiv cu Andorra, Monaco şi Elveţia, care au o legislaţie specială.

„S-a prezentat contextul actual. Preşedintele Comisiei, Barroso, a arătat pierderea de competitivitate a Europei în raport, în special, cu Statele Unite, acolo unde preţurile energiei la gaze, în mod deosebit, au scăzut în ultimii ani, în timp ce, în Europa, toate preţurile din energie au crescut. Afectarea competitivităţii economiei europene este evidentă din acest punct de vedere (…) La aspectele sociale ale politicii energetice s-a reliefat importanţa investiţiilor în energie pentru a se crea noi locuri de muncă, problema numărul 1 a UE şi a României şi a tuturor ţărilor în acest moment. De asemenea, s-a păstrat politica de susţinere şi de sprijin pentru consumatorii vulnerabili – România are o categorie importantă, mult mai mare decât majoritatea ţărilor europene, de populaţie care trebuie să fie protejată faţă de creşterea preţului energiei – şi, de asemenea, s-a reiterat sprijinul pentru investiţiile privind eficienţa energetică din fonduri de coeziune şi structurale”, a mai spus Ponta.

Premierul a arătat totodată că autorităţile de la Bucureşti doresc să finalizeze până la sfârşitul acestui an interconectarea reţelelor de gaze cu Republica Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a adoptat pachetul de relansare economică. Care sunt măsurile
Guvernul a adoptat pachetul de relansare economică. Care sunt măsurile
Guvernul României a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor, Ordonanța de Urgență care instituie un set complex de măsuri de relansare economică a României. Măsurile adoptate......
Alexandru Nazare: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032. Avem 5 miliarde de euro pentru toate schemele
Alexandru Nazare: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032. Avem 5 miliarde de euro pentru toate ...
Pachetul de relansare economică nu este un pachet care să vizeze doar anul 2026, ca scheme de finanţare vizează economia ...
Hidroelectrica scade prețul energiei pentru populație și vine cu oferte noi pentru clienții comerciali
Hidroelectrica scade prețul energiei pentru populație și vine cu oferte noi pentru clienții comerciali
Hidroelectrica a lansat mai multe oferte de energie electrică, pentru clienți casnici și non-cansnici, grupate sub umbrela ...
Guvernul a adoptat ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică. Bolojan a făcut anunțul
Guvernul a adoptat ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică. Bolojan a făcut anunțul
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seara, că Guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă privind reforma administraţiei ...