Ponta: Cheltuielile Transporturilor, reduse cu 1 mld. lei la fondurile UE. POST este deblocat

Bugetul de cheltuieli al Ministerului Transporturilor a fost redus cu 1 miliard de lei pentru proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile deoarece Programul Operaţional Sectorial Transporturi a fost deblocat, iar Comisia Europeană alocă acum banii necesari, a explicat premierul Ponta.
Economica.net - mie, 31 iul. 2013, 11:51
Ponta: Cheltuielile Transporturilor, reduse cu 1 mld. lei la fondurile UE. POST este deblocat

„Am tăiat ceea ce nu s-a…vedeţi că, atunci când sunt lucruri complicate, trebuie să le înţelegem bine. Nu am tăiat niciun miliard de lei de la niciun drum, s-au redus acolo unde nu s-au folosit fondurile de cofinanţare, pentru că Programul de Transport a fost deblocat în iunie. Este vorba de anvelopa de cofinanţare pe Programul de Transporturi. Acum, pe măsură ce proiectele intră în plată, sunt toţi banii alocaţi”, a spus Ponta.

Bugetul de cheltuieli al Ministerului Transporturilor a fost redus de Guvern, la prima rectificare bugetară din acest an, cu 953,9 milioane lei, de la 7,29 miliarde de lei, rezultat din creşteri ale cheltuielilor de personal, subvenţii şi asistenţă socială, dar şi prin tăieri în principal la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare, de peste 1 miliard de lei.

Programul Operaţional Sectorial pentru Transporturi (POST) a fost deblocat de Comisia Europeană în luna iunie.

FMI: Modificările la Codul Fiscal trebuie făcute la pachet, pentru a fi evaluat impactul

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Orice modificări ale Codului Fiscal ar trebui să fie sub forma unui pachet, astfel încât impactul general să poată fi evaluat cu atenţie, Guvernul având la dispoziţie mai multe opţiuni în privinţa impozitării, pe care le poate combina în mai multe moduri, după analiza impactului, potrivit FMI.

„Ce va fi important este ca orice schimbări din Codul Fiscal să vină sub forma unui pachet, astfel încât impactul general să poată fi evaluat cu atenţie. De exemplu, există în evoluţie o viziune cu privire la taxele pe proprietate. De asemenea, discutăm de impozitarea pe zona energiei. E necesară şi lărgirea bazei de contribuţii sociale, astfel încât sistemul să poată fi durabil şi sustenabil. Toate acestea sunt opţiuni diferite, care pot fi combinate de maniere diferite. Guvernul studiază impactul diferitelor combinaţii de măsuri şi noi (FMI – n.r.) suntem gata să discutăm pe tema acestor opţiuni”, a declarat miercuri şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat, răspunzând unei întrebări, că reprezentanţii FMI au avut discuţii cu Guvernul privind Codul Fiscal general, rescrierea acestuia şi sistemul fiscal. De asemenea, s-a discutat despre administrarea fiscală, zonă în care FMI va continua să furnizeze expertiză tehnică.

Pe acest segment, Schaechter apreciază că ANAF trece deja printr-o serie de măsuri de restructurare, reducerea numărului de sedii, transformarea structurii într-una mai eficientă, accentuarea activităţii personalului în zona evaziunii fiscale, „toate aceste lucruri fiind bazate şi pe acordurile din programele anterioare”.

În ceea ce priveşte relaxarea fiscală, oficialul FMI spune că este esenţială menţinerea stabilităţii macroeconomice şi stabilitatea finanţelor publice.

„România s-a angajat prin pactul de creştere şi stabilitate să realizeze un deficit de cel mult 1% din PIB până în anul 2015 şi acest obiectiv ţine seama de activitatea economică. Dacă activitatea economică este în continuare precară, această ţintă în termeni nominali poate fi puţin mai ridicată”, a afirmat şeful misiunii FMI.

Ea a arătat că mulţi investitori acordă credit României pentru realizarea unei sustenabilităţi sau a sănătăţii sistemului de finanţe publice, care trebuie protejată, întrucât prin intermediul ei s-au redus ratele dobânzilor şi accesul României la finanţare.

„De asemenea, riscurile pentru rostogolirea plăţilor în viitor au fost reduse. Odată realizate aceste lucruri, în mod clar poţi să te gândeşti apoi cum să restructurezi Codul Fiscal, dar trebuie să se facă într-o manieră neutră pentru buget, nu poţi să rişti să creezi un deficit suplimentar, pentru că nu vrem după aceea să tăiem finanţarea de la sectoarele sănătate, învăţământ şi aşa mai departe”, a conchis oficialul FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în cinci oraşe și face anagajări. Ce salarii oferă
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în cinci oraşe și face anagajări. Ce salarii oferă
Retailerul olandez de produse nealimentare Action care are mereu "1.500 de produse sub 5 lei" intră în Zărneşti, în Odorheiu Secuiesc, Suceava, Sighetu Marmaţiei, Târgovişte. Iată grilele......
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Fox Com Serv, compania familiei de antreprenori Vulpe care înglobează producția, distribuţia şi vânzarea de mezeluri ...
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse de război
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse ...
Arabia Saudită, Rusia şi alţi şase membri ai OPEC+ au decis duminică să crească din nou cotele de producţie de petrol, ...
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Statele Unite le-au trimis arme protestatarilor în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au avut loc în Iran ...