Ponta: Construcţia liniei de metrou Universitate-Dr. Taberei continuă cu fonduri BEI şi de la Guvern

Economica.net
11 03. 2013
metrou_46427700

Ponta a arătat că, înaintea întâlnirii cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), a avut, împreună cu ministrul Finanţelor şi ministrul pentru Buget, o discuţie cu conducerea Metrorex şi directorii celor două companii care lucrează la acest proiect, Astaldi şi Max Bogel, şi s-a putut convinge că lucrările continuă.

„M-am convins exact de la reprezentanţii companiilor că nu s-a oprit nicio lucrare acolo. Necesarul de finanţare pentru acest proiect va continua să fie asigurat. În primul rând, avem în continuare încă 300 milioane de euro din creditul de la BEI, care urmează să fie accesat într-un calendar care să se încadreze şi în obligaţiile noastre privind deficitul bugetar. De asemenea, e vorba de fonduri guvernamentale care sunt afectate”, a susţinut primul-ministru.

Acesta a adăugat că valoarea investiţiei se ridică la 1,2 miliarde euro, sumă egală cu cea necesară pentru constucţia autostrăzii Bucureşti-Comarnic.

BEI a acordat României o finanţare de 465 milioane euro pentru proiectarea şi construcţia acestei linii de metrou.

Cu o lungime totală de aproximativ şase kilometri, tronsonul de metrou va avea zece staţii, la Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor, şi va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.

Primele trenuri pe linia 5, de la Râul Doamnei şi de la staţia Valea Ialomiţei, până la Eroilor, ar trebui puse în funcţiune în cursul anului 2015.