Ponta: Dacă exista mai multă minte, contractul cu Bechtel ar fi fost reziliat demult

Contractul cu compania americană Bechtel privind construcţia Autostrăzii Transilvania ar fi fost reziliat demult, dacă foştii miniştri ai transporturilor ar fi dat dovadă de mai multă competenţă şi bună credinţă, a declarat joi premierul Victor Ponta.
Economica.net - J, 30 mai 2013, 11:31
Ponta: Dacă exista mai multă minte, contractul cu Bechtel ar fi fost reziliat demult

El a respins afirmaţia că statul român ar urma să achite companiei Bechtel o penalitate de 500 milioane de euro pentru încetarea contractului.

„Au fost trăsnăile pe care le spuneau foştii miniştri: domnul Berceanu, doamna Boagiu, domnul Nazare, ca să-şi justifice incompetenţa şi chiar lipsa de interes pentru a rezolva problema. Toţi spuneau pe la televizor că trebuie să dăm 500 de milioane, că trebuie să dăm un miliard – băga fiecare câte o cifră cât mai mare ca să justifice de ce n-au făcut nimic. Am văzut în final că era vorba de 30 de milioane şi că, dacă exista mai multă minte şi mai multă bună credinţă, puteam demult să avem reziliat acest contract şi puteam să băgăm deja pe finanţare europeană, pentru că avem nevoie de autostradă în Transilvania”, a susţinut Victor Ponta, după ce a participat la inaugurarea Sălii Polivalente a Clubului Dinamo.

Întrebat dacă discuţiile avute joi la Guvern cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, au vizat contractul cu Bechtel, premierul a răspuns că au fost abordate relaţiile bilaterale.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a anunţat miercuri că a fost reziliat contractul cu Bechtel privind construcţia Autostrăzii Transilvania, statul român urmând să plătească firmei americane suma de 37,2 milioane de euro. Potrivit acestuia, suma va fi prevăzută în buget după rectificarea din luna iulie.

Construcţia tronsonului Braşov – Borş al Autostrăzii Transilvania a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 milioane de euro, încheiat cu compania Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea lui 2005, atunci când s-a declanşat o acţiune de reanalizare a contractelor încheiate de guvernarea anterioară. Ulterior, lucrările au fost reluate.

Compania Bechtel a finalizat până în prezent 52 de kilometri de autostradă între Turda şi Câmpia Turzii din totalul de 415 cât prevedea contractul. Termenul iniţial de finalizare a fost stabilit pentru anul 2011 şi prelungit cu un an din cauza întreruperilor lucrărilor în 2005. Între timp, Bechtel a renunţat la partea de autostradă între Târgu Mureş şi Braşov.

După 11 ani de la semnarea contractului, statul român are 52 de kilometri de autostradă în funcţiune şi 1,4 miliarde de euro deja plătite.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor fi reuniţi sub o guvernanţă comună, după modelul ROMARM, şi vor forma Grupul Aeronautic Naţional, pentru......
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Un microbuz a lovit joi seară un tren de marfă oprit la peronul de încărcare a vehiculelor din Tunelul Canalului Mânecii, ...
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul ...
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...