Ponta: Dacă ne luăm după gândirea simplistă că va fi vreo factură falsă, nu mai încasăm nicio taxă

Economica.net
31 03. 2014
ponta_1539_99543400_26536600_39841800_36915800

‘Dacă ne luăm după această gândire simplistă, că o să fie vreo factură falsă, atunci nu mai încasăm nicio taxă şi niciun impozit. Vor intra în vigoare în mod efectiv (…) restituirea accizei pentru facturile emise de la 1 aprilie şi toate instituţiile statului pe care le-am pregătit în acest sens şi care au toată dotarea necesară îşi vor face datoria. Eu am încredere în instituţiile statului şi nu le folosesc pentru a obţine câteva voturi în plus’, a spus luni Ponta într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria.

El s-a arătat ‘absolut convins’ că instituţiile statului, precum Parchetul, ANAF, Direcţia Antifraudă, SRI ‘sunt extrem de bine pregătite pentru a combate orice fel de fraudă’.

Ponta a precizat că măsura de introducere a accizei pe carburanţi urmăreşte asigurarea unei finanţări pe termen lung pentru cofinanţarea proiectelor de infrastructură, de autostrăzi.

‘Prin aceste investiţii pe termen mediu şi lung, durata şi consumul atât pentru transportatorii de mărfuri, cât şi pentru persoanele private va scădea. La fel, preţul pe care îl plăteşte orice utilizator pentru întreţinerea autovehiculului sau a camionului şi mai ales numărul de accidente rutiere produse de lipsa infrastructurii de transport, de marfă în România’, a adăugat premierul.

El a mai adăugat că, pentru a încuraja în continuare transportatorii licenţiaţi în ceea ce priveşte păstrarea competitivităţii şi pentru combaterea evaziuni fiscale, miercuri Guvernul va adopta un act normativ cu privire la restituirea unei părţi din acciză.

‘În trimestrul III, sigur, trimestrial, aşa cum practică şi alte şase ţări europene, o parte importantă din această creştere, 4 cenţi, va fi restituită transportatorilor care prezintă facturi fiscale’, a mai spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut luni că sistemul fiscal va fi perturbat de reglementarea anuntaţă de premierul Victor Ponta prin care transportatorii rutieri îşi pot recupera patru cenţi din acciza la carburanţi.

‘În ultima ieşire publică, a mai lansat şi înţelegerea pe care a făcut-o cu transportatorii. Este un lucru complicat. Am aflat că Victor-Viorel spune că vor lua banii înapoi cei care vor alimenta cinstit. Victor-Viorel, îţi spun de pe acum, o să primească finanţele camioane de facturi pentru maşini care n-au alimentat niciodată şi vei da înapoi echivalentul a 4 cenţi, ceea ce va fi o lovitură pentru bugetul de stat. Sunt convins că imaginaţia românilor va funcţiona şi, la fel cum au fost perioade, şi mai sunt şi acum, când se făceau restituiri de TVA nejustificate pentru exporturi fictive, la fel va afla domnul Victor-Viorel cum e să consumi mult mai multă motorină decât în mod real s-a consumat. După scripte va ieşi că s-a consumat mult mai multă motorină, va fi o competiţie, cine produce bonuri de alimentare şi, sigur, pentru că tot avem instituţiile de control politizate, unii vor fi prinşi, alţii vor fi toleraţi. Se introduce în sistemul fiscal românesc o perturbare care va duce la costuri foarte ridicate’, a spus preşedintele Băsescu la Palatul Cotroceni.