Ponta: De la 1 iulie vor fi eliminate 92 de taxe, pentru a reduce birocraţia

Economica.net
16 05. 2014
ponta_ecomagazin_ro_19332600_39071700_52268900

‘Când doamna ministru Ioana Petrescu a anunţat că poate veni în Guvern cu actele normative necesare pentru reducerea a aproximativ 70 taxe de fiscale şi parafiscale toată lumea ne-a ironizat, a râs. Doamna ministru îmi confirmă că săptămâna viitoare poate să vină cu un set de 92 de taxe ce pot fi eliminate, imediat, de la 1 iulie, fără a avea un impact bugetar important, dar care vor reduce drastic birocraţia şi chinul la care fiecare contribuabil este supus’, a declarat Victor Ponta.

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a precizat că impactul total al celor 92 de taxe va fi de 900.000 de lei, din care aproximativ 850.000 de lei la bugetul total consolidat şi restul la instituţii independente.

‘Ideea era nu a reduce taxe cu un impact bugetar foarte mare, ci de a le reduce pe acelea care împovărează din punct de vedere administrativ şi fac viaţa mai complicată plătitorilor de taxe”, a spus Ioana Petrescu.

Victor Ponta a reamintit că, săptămâna trecută, s-au luat trei măsuri care s-au dovedit a fi foarte bune. Este vorba despre eliminarea obligaţiei pentru persoanele cu handicap ireversibil de a se mai prezenta la reevaluări, pachetul de bază şi includerea pe lista compensatelor a unor noi medicamente absolut necesare şi îndreptarea unei erori prin care aproape 4.000 de asistenţi medicali erau scoşi la pensie forţat şi acum, prin ordonanţă de urgenţă, pot rămâne până la 65 de ani.