Ponta: Decizia privind referendumul a fost luată greu şi este nedreaptă, dar necesară pentru ţară

Decizia promulgării legii de modificare a Legii referendumului, prin introducerea regulii conform căreia referendumul va fi validat prin prezentarea a 50% plus 1 dintre persoanele cu drept de vot, a fost luată cu greu, deoarece este nedreaptă, fiind însă necesară pentru ţară, afirmă premierul Ponta.
Economica.net - mar, 17 iul. 2012, 07:43
Ponta: Decizia privind referendumul a fost luată greu şi este nedreaptă, dar necesară pentru ţară

„Decizia este nedreaptă, dar necesară pentru ţară”, a spus Ponta la Realitatea TV, precizând că modificarea Legii referendumului conform deciziei Curţii Constituţionale a fost primul punct pe lista primită din partea preşedintelui Comisiei Europene.

El a amintit că Băsescu a fost ales preşedinte cu majoritatea celor care şi-au exprimat votul şi că în România nu mai sunt în prezent 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot deşi procentul de 50% plus 1 este raportat la referendum la un număr de 9 milioane persoane.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că a decis să promulge legea de modificare a Legii referendumului, aşa cum au decis Parlamentul şi Curtea Constituţională, astfel că referendumul va fi validat prin prezentarea la urne a 50% plus 1 dintre persoanele cu drept de vot.

Preşedintele interimar a arătat totodată că, în opinia sa, instituirea unui cvorum de participare la referendum este neconformă cu bunele practici în materie electorală. „Personal, am rezerve faţă de faptul că această formulă încalcă sau ignoră tocmai recomandările Comisiei de la Veneţia în această materie, recomandări care de atâtea ori au fost luate în calcul şi respectate”, a menţionat Antonescu.

El a adăugat că în paragrafele 50, 51 şi 52 din Codul de bune practici cu privire la referendum al Comisiei de la Veneţia „se spune foarte clar că nu se recomandă impunerea unui cvorum tocmai pentru că o asemenea impunere ar putea să facă inefectiv votul celor care se pronunţă, ar putea încuraja tactici absenteiste care afectează direct şi viciază în fond expresia de voinţă populară”.

Crin Antonescu şi-a argumentat faptul că a promulgat legea prin faptul că a „socotit că e mai puţin important” punctul său de vedere. „Cred că în felul aceasta am închis unul din subiectele fierbinţi de dezbatere”, a explicat Antonescu.

Curtea Constituţională a decis, în urmă cu o săptămână, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Te-ar mai putea interesa și
Document. Guvernul vrea să listeze CEC Bank și mai multe procente din Hidroelectrica și Romgaz. Încasări de miliarde, preconizate
Document. Guvernul vrea să listeze CEC Bank și mai multe procente din Hidroelectrica și Romgaz. Încasări de miliarde, ...
Vicepremierul Oana Gheorghiu a lansat documentul în care recomandă listarea mai multor companii deținute de stat, preconizând încasări de miliarde. ...
România se află într-una dintre cele mai bune poziţii din ultimii ani în relaţia cu administraţia SUA – Nazare
România se află într-una dintre cele mai bune poziţii din ultimii ani în relaţia cu administraţia SUA – Nazare
Oportunităţile de finanţare, dezvoltarea infrastructurii şi implicarea capitalului american în proiecte energetice majore, ...
Românii reduc comenzile de la restaurante și când cumpără prin platforme online. Analiză Wolt
Românii reduc comenzile de la restaurante și când cumpără prin platforme online. Analiză Wolt
Chiar dacă restaurantele vând în continuare, prin platforma Wolt, mai mult decât magazinele, în primul trimestru al ...
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
Producătorii chinezi de echipamente fotovoltaice spun că este puţin probabil ca orice creştere a cererii globale de energie ...